BN-F-00562

SFATUL POPULAR AL COMUNEI POIENILE ZAGREI

1942-1971

niv.Fond

Sfatul popular al comunei Poienile Zagrei (1950 1968)

PRIMĂRIA COMUNEI POIENILE ZAGREI (RO-Poienile Zagrei)

1950-1950

Localitatea este parte componentă a văii cu același nume, situată în nord-vestul județului Bistrița-Năsăud. Este străbătură de Valea Zăgrii și afluentul ei principal, Țibleșelul. Relieful este format din două trepte: cea a munților Țibleșului, în nord, și Dealurile Suplaiului, la est și vest. Munții Țibleșului sunt împăduriți cu codrii de fag și conifere, deasupra cărora se întind pășuni alpine. Hotarul inițial l-a constituit o poiană, pe lunca râului Țibleș, care a dat și numele așezării. Tradiția reține că, datorită deselor invazii de populații migratoare, a scăzut numărul locuitorilor din Zagra vecină. De aceea, au venit din interiorul Transilvaniei vreo 15 familii, care s-au așezat, la început, pe o parte de hotar a satului Zagra, cu statutul de servitori ai acestui sat. Mai târziu numărul lor a crescut și, prin poruncă regală, hotarul s-a rupt de al Zagrei și s-a constituit o nouă așezare. Este menționată într-un document al Magistratului din Bistrița din anul 1638, de împărțire a hotarelor dintre Transilvania și Maramureș, unde este pomenit, între juzii, jurații și cnezii din Valea Zăgrii și un Samoilă Sandor, din Poieni. Hotarul e foarte deluros, de rupturi, greu roditor și numai cu mult efort se pot obține cele necesare traiului. În anul 1526 unul din conducătorii zonei, Mailat, alături de oștile principelui Transilvaniei, a obținut o mare victorie împotriva oștilor tătarilor, păstrată în memoria colectivității prin toponimul „Valea lui Mailat”. În 1709 oastea curuților a dat localitatea pradă focului dar aceștia au fost înfrânți. În 1711 a suferi epidemie de ciumă, urmată de o mare invazie de lăcuste. În anul 1723 e amintit satul, cu casă preoțească, iar în anul 1733, erau consemnate 33 de familii și trei preoți uniți, popa Lupu, Demetriu și Toader. Avea 4 mori de făină cu câte o piatră, mânate de apa Țibleșului. O dată cu militarizarea, locuitorii au fost strămutați de pe acest hotar extins în vatra satului. După anul 1851, când regimentul s-a desființat, oamenii și-au construit din nou case în câmp. O trăsătură principală a fost aici proprietatea extinsă, atât cea individuală, cât și cea comună. În perioada existenței Regimentului II de graniță de la Năsăud (1762-1851), localitatea a făcut parte din Compania a XI-a, cu sediul în Zagra. În timpul Districtului Năsăud (1861-1876), a fost inclusă în cercul Mocod, cu reședința În Zagra. În această perioadă localitățile foste grănicerești și-au recâștigat proprietățile confiscate la desființarea regimentului de către erariul/statul militar. Administrarea lor s-a făcut pe principiul cumulativ, începând din anul 1890, de către Direcția Silvică Bistrița, iar din 1925, au fost exploatate de către societatea „Regna”. După arondarea administrativă din anul 1876, localitatea Poieni a făcut parte din cercul și apoi, plasa Năsăud, până în anul 1925. Din anul 1925, localitatea a fost inclusă în plasa Mocod, județul Năsăud. Din 1934 a făcut parte din plasa Năsăud până în 1940. Între 1940-1944, a făcut parte din plasa Năsăud, comitatul Bistrița-Năsăud. Din 1950 a fost parte a raionului Năsăud, în cadrul comunei Zagra. Din 1956, a fost reședință de comună, cu satele componente Găureni și Suplai. Din 1968, face parte din județului Bistrița-Năsăud, comuna Zagra, alături de satele componente ale acesteia, Aluniș, Găureni, Perișor și Suplai.

Documentele au fost preluate de la Consiliul Popular al comunei Zagra în anul 1988 și Primaria comunei Zagra in anul 2012. Documentele preluate în anul 1988 au fost reinventariate în anul 2011.

Consiliul Popular al comunei Zagra; Primăria comunei Zagra.

Informațiile se referă la funcționarea administrației, stare acivilă a populației, dinamica construirii de locuințe.

permanent

cronologic, pe probleme

10 BN

fără restricţii

fără restricţii

română

latină

616 (prel. 1/1988) 924 (prel 2/2011) 973 (prel 3/2012)

Legislație: 1. „Az évi törvények gyüjtemenyi”, 1874-1886. 2. „Decizia Ministerului de Interne nr. 2.246 din 3 martie 1934”, în „M.O.” nr. 55, 7 martie 1934. 3. „Decretul nr. 331 pentru modificarea legii nr.5 din 1950 privind raionarea administrativ-economică a teritoriului republicii populare române”, în ,,Buletin Oficial al Republicii Populare române”, anul II, nr 50,1952. 4. „Legea pentru organizarea administraţiei locale”, Bucureşti, 1926, pp. 58-59. 5. „Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.139 pentru delimitarea administrativ-teritorială a orașelor și comunelor din județul Bistrița-Năsăud”, în „Colecțiune de legi, decrete, hotărâri și alte acte nromative 1968 1 iulie 31 august”, Ed. Științifică, 1968, 317-324. pp. 6. „Legea administrativă din 14 august 1938”, în C.Hamangiu, „Codul general al României. Legi uzuale, Vol. XXVI, 1938, partea a II-a, p. 1547. 7. „Legea nr 17 asupra Consiliilor Populare din 15 ianuarie 1949”, în „Colecţia de legi, decrete şi deciziuni”, tomul XXVII, 1949, 1-31 ianuarie, pp.141-152. 8. „Legea nr 5 din 7 septembrie 1950 privind raionarea administrativ-economică a Republicii Populare Române” în „Buletinul Oficial al Republicii Populare române”, anul II, nr 77, 1950, p.335. 9 . „Legea privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România”, în Buletin Oficial al Republicii Populare Române”, nr 17-18,1968, pp. 133, 137, 148. 10. „Legea nr.58/1974 privind sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale” publicată în Index legislativ şi acte normative de bază în Consiliile Populare (editat de Comitetul pentru problemele Consiliilor Populare), Bucureşti, 1980, pp 289-305. 11. „Legea nr 2 din 18 aprilie 1989 pentru îmbunătăţirea organizării administrative a teritoriului Republicii Socialiste România”, în Buletin Oficial al Republicii Populare române”, nr 15/1989, anexa nr. 6, 7. 12. „Ordinatiunea nr. 40 a cr. guvernator civil şi militar din 7 decembrie 1849, pentru cr. comandanţi militari de districte de la Cluj, Alba Iulia, Reteag, Odorheiu, Făgăraş şi către comitele naţiunii săseşti pentru activitatea funcţionară a aleşilor săteşti”, în „Culegere de preînaltele patente împărăteşti ce au ieşit pentru Transilvania, asemenea şi publicaţiunile şi ordinaţiunile cr. guberniu civil şi militar, cuprinzătoare de periodul de la 19 iulie 1849 până la sfârşitul lui februarie 1850”,1850, pp. 103-112. 13. „XXXIII TÖRVÉNYCZIKK némely törvényhatóság területének szabályozásáról és az ezzel kapcsolatos intérzkedésekröl”, în „AZ 1876 ÉVI TÖRVÉNYEK GYÜJTEMÉNYE”, BUDAPEST, 1876, pp. 394-408. 14. „I. TÖRVÉNYCZIKK némely törvényhatóság véglegesen mégákllapiotott területének az 1876: XXXIII t. cz. Rendelkezése folytán törvénybe iktatásáról”, în „CORPUS JURIS HUNGARICI. MAGYAR TÖRVÉNYTÁR 1877-1878. ÉVI TÖRVÉNYCZIKKEK”, BUDAPEST, FRANKLIN-TÁRSULAT, 1896, pp. 3-9. Lucrări: 1. Bolovan Ioan, Onofreiu Adrian, „Contribuții documentare privind istoria regimentului grăniceresc năsăudean”, Ed. Enciclopedică, București, 2006; ed. II, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 2012. 2. Benko Josephus, „Transilvania Sive Magnus Principatis olim Dacia Mediteranea dictus orbi mondum satis cognitus”, Vindobonae, 1778; ed. II, Claudiopolis, 1834. 3. „Consemnațiunea comunităților în Marele Principat Transilvania după împărțirea lor în comitate, scaune și districte (fără părțile cu Țara Ungurească reunite), Sibiu, Theodor Steinhaussen, 1862, p.4 4. „Contribuții documentare referitoare la situația satelor năsăudene în a doua jumătate a secolului al XIX-lea”, volum îngrijit de Simion Lupșan, Adrian Onofreiu, Ed. Mesagerul, Bistrița, 2007, pp. 373-376. 5. Drăganu Nicolae, „Toponimie și istorie”, Cluj, Instititutul de Arte Grafice „Ardealul”, 1928, pp. 98-9. 6. Idem, „Date privitoare la istoria comunei Zagra”, în „Arhiva Someșană”, Năsăud, nr. 9/1928, pp. 65-7. 7. „Împărţirea administrativă a teritoriului României”, Bucureşti, 1926. 8. „Împărțirea administrativă a teritoriului Republicii Populare Române”, 1950. 9. „Împărțirea administrativ-teritorială a Republicii Populare Române”, 1956. 10. „Împărțirea administrativă a teritoriului Republicii Populare Române”, 1965. 11. „MAGYARORSZG HELYSÉGNEVTARA 1941”, SZERKESZTIS KIADJA, A MAGYAR KIR. KÖZPONTI STATISTIKAI HIVATAL, BUDAPEST, 1941, pp. 15-16. 12. Morariu Iuliu, „Urme vechi în Valea Zăgrii”, în „Arhiva Someșană”, Năsăud, nr. 18/1936, pp. 347-351. 13. Idem, „Piuăle și piuăritul în Valea Zăgrii”, în Ibidem, nr. 17/1933, pp. 178-200. 14. Meruțiu Vasile, „Județele din Ardeal și din Maramureș până în Banat. Evoluția teritorială”, Cluj, Institutul de Arte Grafice „Ardealul”, 1929. 15. Onofreiu Adrian, Băndean Ana-Maria, „Prefecţii judeţului Bistriţa-Năsăud (1919-1940; 1990-2014). Ipostaze, imagini, mărturii”, Ed. Charmides, Bistriţa, 2014. 16. Onofreiu Adrian, Bâca Ioan, „Evoluţia administrativ-teritorială a judeţului Bistriţa - Năsăud”, în „Revista Bistriţei", Bistriţa, XX, 2006, pp. 340-371. 17. Onofreiu Adrian, Bâca Ioan, „Modele comparative de organizare administrativ – teritorială şi instituţională a judeţului Bistriţa-Năsăud”, în „Studii şi cercetări etnoculturale", Bistriţa, 16, 2011p. 451-476. 18. „Periplu istorico-toponimic. Valea Zăgrii” (volum îngrijit de Mircea Prahase), Ed. Supergraph, Cluj-apoca, 2003. 19. „Personalități din granite năsăudeană. Contribuții documentare”, ediție îngrijită și adnotată de Adrian Onofreiu, Viorel Rus, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 2009. 20. Prahase, Mircea, Rus, Gavrilă, „Zagra - o monografie posibilă”, Ed. Carpatica, Cluj-Napoca, 1997. 21. Retegan Simion, „Satele năsăudene la mijlocul secolului al XIX-lea”, Ed. Accent, Cluj-Napoca, 2002, pp. 132-133. 22. Suciu Coriolan, ,,Dicționar istoric al localităților din Transilvania, Vol. II, 0-Z”, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București, 1968, p. 49. 23. Șimon Nestor, „Schițe monografice ale localităților din fostul Regiment II roman de granite de la Năsăud”, editori Adrian Onofreiu, Mircea Prahase, Claudia Septimia Sabău, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2014, pp. 156-157. 24. Idem, „Dicționar toponimic”, volum îngrijit de Ioan Mureșan, Adrian Onofreiu, Mircea Prahase, Ed. Napoca-Star, Cluj-Napoca, 2007. 25. Treuenfeld von, Ignatz Lenk, „Siebenbürgens geographisch, topographisch, statistisch, hydrograpisch und orographisch Lexikon mittelst eines Versuches seiner Landkarten-Besschreibung bearbeitet und alphabetisch geordnet, Dritter Band, M-R”, Wien, Gedruckt bey Anton Strauß's sel. Witwe, 1839, p. 325. 26. Windisch von, Karl Gottlieb, „Geographie des GroßfürstenthumsI Theil, Preßburg, 1790.

79

2.45

hârtie

ADRIAN ONOFREIU

ISAD(G)

2014