Unitate de descriere
Trimite o sesizare referitoare la această cotă
OFICIUL PAROHIAL GRECO-CATOLIC MUREȘENII BÂRGĂULUI
Date extreme: 1821-1950 / Cota UD: BN-F-00096 / Nivel: niv.Fond
Informații de identificare
Cotă
BN-F-00096
Titlu
OFICIUL PAROHIAL GRECO-CATOLIC MUREȘENII BÂRGĂULUI
Datele extreme de creare
1821-1950
Nivelul descrierii
niv.Fond
Informații despre context
Nume creator/proveniența
Parohia greco-catolică Mureșenii Bârgăului.
UD - Creator (Legătură)
PAROHIA GRECO-CATOLICĂ MUREŞENII BÂRGĂULUI (RO-Mureşenii-Bârgăului)
Datele extreme ale existenţei creatorului
1808 (c)-1948
Istoria instituţională/Nota biografică
Localitatea Mureșenii Bârgăului a fost constituită de oficialitățile militare grănicereşti în anul 1808, prin desprinderea unei părți a comunității și proprietăților din localitatea Tiha Bârgăului. La fel ca și localitatea din care s-a desprins, Mureșenii Bârgăului era formată din credincioși greco-catolici. În șematismele eparhiale se menționează că există registre parohiale începând cu anul 1809. Cu timpul noua localitate s-a extins, ajungand pe la mijlocul secolului al XIX-lea să fie una din cele mai importante comuntăți greco-catolice din zonă. Dată fiind înființarea târzie a localității în comparație cu celelalte comunități cuprinse în Regimentul II român de graniță, parohia greco-catolică a fost arondată de la început la Vicariatul greco-catolic al Rodnei, cu sediul în Năsăud.Vicarul, în calitatea sa de conducător al tuturor parohiilor greco-catolice din regiment, verifica atât activitatea preotului cât și activitatea școlară. După anul 1858 toate școlile comunale din fostul Regiment de graniță au fost transformate în școli confesionale. În acest fel efortul de administrare al fondurilor de întreținere a lor a căzut în sarcina comunității locale și a autorităților religioase. Problemele fiecărei parohii erau conduse de sinodul parohial format din credincioșii de vază ai parohiei. Acesta alegea „comitetul parohial” ca organ executiv, pe preoții parohi și pe învățătorii școlii. În anul 1806, locuitorii din partea de sat a localității Tiha Bârgăului, ce a intrat în 1808 în componența noii localități, și-au construit o mică biserică de lemn. În anul 1828, ca urmare a sistematizării localității de către autoritățile imperiale, locuitorii satului au fost obligați să se mute de pe deal în vale, aducându-și și biserica. De altfel, pentru a putea strânge mai bine dările și a avea o situație exactă a locuitorilor, administrația imperială a sistematizat toate localitățile de pe Valea Bîrgăului. Actuala biserică a fost construită din piatră și cărămidă între anii 1914-1916 prin contribuția benevolă a credincioșilor. Vechea biserică de lemn, ridicată în 1806, a fost vândută în anul 1922 locuitorilor din Budacul de Jos. De la înființarea ei, această parohie a fost subordonată Vicariatului greco-catolic al Rodnei până în anul 1948 când, în urma decretului nr. 358 din 1 decembrie 1948, parohiile greco-catolice, preoţii şi credincioşii lor au fost trecuţi la religia ortodoxă. După 1948 această parohie a funcţionat până azi ca parohie ortodoxă în cadrul Protopopiatului ortodox român al Bistriței .
Istoricul unității de descriere
Prima preluare s-a făcut în anul 1950 de la Parohia ortodoxă Mureșenii Bârgăului de către Filiala Năsăud a Arhivelor Statului și apoi transferate la filiala Bistrița în anul 1957 iar în 1978 s-a realizat a doua preluare. În anul 1997, cu ocazia prelucrării fondului, cele două preluări au fost comasate, rezultând un singur inventar.
Sursa directă a preluării
Parohia ortodoxă Mureșenii Bârgăului
Informații despre conținut și structură
Cuprinsul pe scurt
Principalele informații care se regăsesc în documentele acestui fond sunt : ordine şi circulare emise de Episcopie și Vicariat, corespondenţă cu oficialităţile locale şi centrale, corespondenţă cu Administraţia fondurilor grănicereşti năsăudene şi cu diverse personalităţi şi asociaţii locale, corespondenţă privind viaţa religioasă, culturală şi socială a comunităţii, treceri de la o religie la alta, personal bisericesc și școlar, organizare procesului de învățământ și administrarea școlii confesionale, starea proprietăţilor bisericeşti, construirea şi repararea de biserici, şcoli, case parohiale, Procese verbale ale şedinţelor comitetului parohial local, situaţii statistice privind biserica, şcoala şi mişcarea populaţiei, documente financiar-contabile, matrimoniale, eliberarea de extrase din registrele parohiale de stare civilă, un registru cuprinzând o conscripţie a familiilor din Mureşenii Bârgăului din 1869, un registru cuprinzând însemnări istorice şi geografice despre comuna Mureşenii Bârgăului scrise de învăţătorul GEORGE GEORGIŢĂ în anul 1884 și istoricul parohiei Mureşenii Bârgăului, scris de preotul VICTOR LAZĂR ( 1938-1948 ).
Evaluare, distrugere,termene de păstrare
Permanent
Sistem de ordonare
pe probleme cornologic
Condiții de acces și utilizare
Clădire Arhivă
10 BN
Condiții de acces
fără restricții
Condiții de copiere
fără restricții
Limba
germană ; maghiară ; română
Grafia
gotică, chirilică, latină
Instrument evidență/informare
708
Informații despre materiale complementare
Unităţi de descriere conexe
BN-F-00062 VICARIATUL GRECO-CATOLIC AL RODNEI ; BN-F-00055 COLECŢIA REGISTRELOR PAROHIALE DE STARE CIVILĂ ; BN-F-00096 OFICIUL PAROHIAL GRECO-CATOLIC ROMÂN MUREŞENII BÂRGĂULUI, reg.19 (însemnări istorice şi geografice despre comuna Mureşenii Bârgăului scrise de învăţătorul George Georgiță în anul 1884 și istoricul parohiei Mureşenii Bârgăului, scris de preotul VICTOR LAZĂR între 1938-1948).
Bibliografie
Legislație : 1. „Legea pentru ratificarea concordatului cu Sfântul Scaun” din 12 iunie 1929, în C. Hamangiu, „Codul general al României”, nr. XVII din 1929, pp. 521-527. 2. „Decret nr. 151 pentru denunțarea Concordatului încheiat între România și Sf. Scaun la 19 mai 1927 și ratificat prin legea din 12 iunie 1929”, în „Monitorul Oficial” partea I A, nr. 164 din 19 iulie 1948. 3. „Decret nr. 176 privind trecerea în proprietatea statului a bunurilor bisericilor, congregațiilor, comunităților sau particularilor, ce au servit pentru funcționarea și întreținerea instituțiilor de învățământ general, tehnic sau profesional” din 2 august 1948, în ibidem, nr. 177 din 3 august 1948. 4. „Decretul 358 pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic” din 1 decembrie 1948, în ibidem, nr. 281 din 02.12.1948. ; Lucrări : 1. Boca Pompei, „Vechimea documentară a localităților din județul Bistrița-Năsăud: secolele XI-XX”, în „File de istorie”, Bistrița, IV, 1976, pp. 241-255. 2. Bunea Augustin, „Statistica românilor din Transilvania în anul 1750”, în „Transilvania” XXX, Sibiu, 1901. 3. Cotuțiu Andrei - preot paroh, „Parohia ortodoxă română Mureșenii Bârgăului”, în „Protopopiatul ortodox român Bistrița - Monografie Album”, Editura Karuna, Bistrița, 2011, pp. 138-139. 4. Mândrescu Gheorghe, „Biserici de lemn din Țara Năsăudului și din Ținutul Bistriței”, în „Monumente istorice și de artă religioasă din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului”, Porumb Marius (coordonator), Editura Arhiepiscopiei, Cluj-Napoca, 1982, pp. 161-192. 5. Peteanu Caludia, „Primele încercări monografice ale localităților năsăudene foste grănicerești în a doua jumătate a secolului al XIX-lea”, în „Studii și cercetări etnoculturale”, Bistrița, nr. 14, 2009, pp. 60-66. 6. Retegan Simion, „Satele năsăudene la Mijlocul secolului al XIX-lea”, Ed. Accent, Cluj-Napoca, 2002. 7. Suciu Coriolan, „Dicționar istoric al localităților din Transilvania”, vol. II, Edit. Academiei R.S.R., București, 1967. 8. Şematismele Episcopiei greco-catolice de Făgăraş din 1835 şi 1842 şi ale Episcopiei greco-catolice de Gherla din 1867, 1877, 1882, 1890, 1894, 1896, 1898, 1900, 1903, 1906, 1914, 1925, 1930, 1932, 1941, 1947. 9. Togan N., „Românii din Transilvania la 1733”, în ”Transilvania” XXIX, Sibiu, 1898. 10. Vrăsmaș Nicolae, „Izvoare monografice bârgăoane - partea I”, în „Arhiva Someșană” nr. IV, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2005, pp. 415-431.
Informații despre caracterizarea fizică a UD
Număr u.a.
42
Metri liniari
1.25
Tip/suport material arhivistic
hârtie
Informații despre responsabilitate
Identificatorul instituției și persoanei responsabile pentru descriere
DANA VĂRAN
Reguli și convenții utilizate
ISAD(G)
Datele creării, revizurii sau ștergerii
2014
Descriptori
Legături cu alte cote
Titlu
Date extreme
Tip legătură
Mureşenii Bârgăului - greco-catolici (născuți, căsătoriți și morți)
Cota UD: BN-F-00055-I166-759
Cota UD: BN-F-00055-I166-759
–
vezi și
Mureşenii Bârgăului - greco-catolici (născuți, căsătoriți și morți)
Cota UD: BN-F-00055-I166-761
Cota UD: BN-F-00055-I166-761
–
vezi și