BN-F-00276

OFICIUL PAROHIAL GRECO-CATOLIC BICHIGIU

1880-1960

niv.Fond

PAROHIA GRECO-CATOLICĂ BICHIGIU

PAROHIA GRECO-CATOLICĂ BICHIGIU (RO-Bichigiu)

1733-1948

Denumirea oficială a instituţiei a fost Parohia greco-catolică Bichigiu. Ea s-a înfiinţat în anul 1733 când preoţii Nicolae şi Vasilie au fost acceptaţi de către episcopul greco-catolic Inochentie Micu Klein şi s-a desfiinţat în anul 1948. Actele normative care au reglementat activitatea parohiei au fost declaraţiile de unire cu biserica Romei din 21 martie şi iunie 1697, 07.10.1698, 05.09.1700, ianuarie 1701, diplomele de unire cu biserica Romei din februarie 1699 şi 19.03.1701, decretele nr. 151/17.07.1948, nr. 176/02.08.1948 şi nr. 358/30.11.1948 ale Prezidiului Marii Adunări Naţionale. Funcţia parohiei era în primul rând una religioasă şi confesională, dar şi una administrativă privind bunurile bisericeşti, de personal, şcolară, de stare civilă şi financiară. Parohia era condusă de către preot, ajutat de curatoratul bisericesc şi de senatul şcolar. Adunarea credincioşilor hotăra în problemele importante și alegea curatoratul bisericesc şi senatul şcolar. Principalele atribuţii, în acelaşi timp şi obligaţii ale preotului erau cea sacramentală şi cea pastorală. La 31 mai 1761 sătenii din Bichigiu declarau înaintea comisarilor saşi şi a delegatului protopopesc care efectuau o anchetă în legătură cu unirea românilor cu biserica Romei că nu au auzit despre unire şi că în luna martie a anului 1761 au închis biserica. Cei 2 preoţi, Pinte şi Vasile, precum şi credincioşii Ilie a Popii, Mihai a Popii, Dumitru Bachiş, Simion Crăciun şi Goriţa Popii s-au declarat greco-catolici, restul credincioşilor rămânând ortodocşi. În anul 1762 cei 2 preoţi şi toate cele 75 de familii (circa 375 credincioşi) din Bichigiu s-au declarat greco-catolici. Conforma anchetei efectuate în anul 1761 biserica de lemn din Bichigiu a fost ridicată „după cum e scris pe biserică înainte cu 260 de ani de către trei călugări”. Aceasta era probabil biserica mănăstirii din Bichigiu. În anii 1733, 1750 şi 1762 este menţionată existenţa unei biserici la Bichigiu. În anul 1778 a fost construită biserica de lemn de brad din Bichigiu cu Hramul Sfântului Dumitru. Ea a fost reparată în anul 1856 când s-a zugrăvit din nou pe cheltuiala curatorului Vasile Simion. O altă sursă susţine că în perioada 1841-1876 a fost găsit un clopot plin cu galbeni, din ei zugrăvindu-se biserica. Clopotul a fost topit în anul 1867 şi s-a turnat alt clopot, care se află şi acum în folosul bisericii. În chestionarul parohiei din anul 1921 se menţionează faptul că biserica are „formă oblangă (rectangulară), e clădită din lemn de brad, acoperită cu şindrilă, se află în stare mijlocie”. Biserica avea pictură interioară, însă chipurile ctitorilor nu au fost zugrăvite. În anii 1733, 1750 şi 1762 nu este menţionată existenţa unei case parohiale la Bichigiu. Aceasta a fost construită în anul 1879. În perioada 1894-1895 la Bichigiu este menţionată existenţa unei case parohiale de lemn cu 4 camere. În anii 1733, 1750 şi 1762 biserica din Bichigiu nu dispunea de nici un fel de proprietăţi. În perioada 1894-1896 biserica deţinea 3 iugăre de teren date în arendă din care obţinea un venit anual cuprins între 4-9 florini şi primea dobânzi după capitalul de 130 florini. În anul 1921 preotul avea în folosinţă 53 iugăre de teren. În anul 1947 biserica din Bichigiu poseda 81 de iugăre și 300 stânjeni pătrați de teren (din care 15 iugăre şi 821 stânjeni pătraţi teren arabil, 32 iugăre şi 1297 stânjeni pătraţi fânaţe şi 32 iugăre şi 1382 stânjeni pătraţi păşune). În ceea ce priveşte cărţile bisericeşti, în biserica din Bichigiu s-a păstrat un Apostol slav şi un alt Apostol, ambele datând din secolul al XVII-lea. O anchetă efectuată de către comandantul Regimentului II românesc de graniţă, vice colonelul Carol baron von Entzenberg, în anul 1778 (la 16 martie 1778 Carol baron von Entzenberg a fost înălţat la gradul de vice colonel) sau în perioada imediat următoare, dezvăluia faptul că credincioşii din Bichigiu nu mergeau cu plăcere la biserică. Credincioşii din Bichigiu nu ştiau mai nimic despre preceptele bisericii. Stând mai mult în pădure cu animalele pentru a-şi câştiga hrana, ei nu erau aproape deloc instruiţi în probleme ecleziastice. În anul 1733 aici funcţionau 2 preoţi greco-catolici, Nicolae şi Vasilie. Preotul Nicolae era văduv, fiind hirotonit de către episcopul maramureşean Dosoftei şi acceptat în anul 1733 de către episcopul greco-catolic Inochentie Micu Klein. Preotul Nicolae avea 2 fii, dintre care unul, Ioan, era căsătorit, locuia în Telciu şi plătea dări, iar celălalt, Petre, era căsătorit şi locuia împreună cu tatăl său. Preotul Vasilie era şi el hirotonit de către episcopul maramureşean Dosoftei şi acceptat în anul 1733 de către episcopul greco-catolic Inochentie Micu Klein. În anul 1750 la Bichigiu activau 1 preot, 1 cantor şi 1 îngrijitor al sacristiei. La ancheta desfăşurată la 31 mai 1761 în legătură cu unirea românilor cu biserica Romei cei 2 preoţi din Bichigiu, Pinte şi Vasile s-au declarat greco-catolici. În anul 1762 aici existau 2 preoţi greco-catolici. În anul 1769 cei 2 preoţi din Bichigiu, Vasile şi Pinte primeau fiecare un ajutor bănesc de 12 florini din fondul de 10 000 de florini renani acordat de împărăteasa Maria Tereza preoţilor din Episcopia greco-catolică de Făgăraş pentru consolidarea unirii cu biserica Romei. În intervalul 1807-1835 la Bichigiu a funcţionat preotul Pahomie. În perioada 1835-1876 aici a activat preotul Vasile Dolha (născut la data de 01.01.1806, hirotonit în anul 1835, încetat din viaţă la 27 februarie 1876). Cu ocazia alegerilor pentru primar din anul 1849 preotul Vasile Dolha a făcut uz de influenţa pe care o avea asupra consătenilor săi, obţinând anularea din partea comandamentului militar a primelor alegeri. Apoi a cerut dascălului care se ocupa cu întocmirea listei cu cei 3 candidaţi propuşi de către comunitate să-l şteargă dintre aceştia pe fostul primar Toader Morariu, motivând că era „om de nemică, care să-i bată pe oameni numai e harnicu, iar nu a stăpâni ţiarina şi bunul satului”. În locul acestuia a fost înscris Iacob Simion, favoritul preotului, pentru că era harnic, cu purtare bună şi cărturar. Cu această modificare lista a fost trimisă la compania de grăniceri de care aparţinea comuna. În anul 1856 Vasile Dolha avea 5 fete şi 1 băiat. La 6 iulie 1863 căpitanul suprem al Districtului Năsăud, Alexandru Bohăţel, înfăţişa Episcopiei greco-catolice de Gherla cazul preotului Vasile Dolha care fusese acuzat de către credincioşi că refuzase să ofere asistenţă religioasă pentru înmormântarea unor enoriaşi deoarece nu i s-a plătit anticipat stola. Preotul Vasile Dolha s-a prezentat în decembrie 1863 la Gherla în faţa prepozitului Macedon Pop cu rugămintea de a i se acorda un stipendiu din subsidiul împărătesc pentru bătrâneţile sale. Prepozitul i-a comunicat faptul că ar avea şanse de a obţine acel ajutor doar în măsura în care putea să-şi dovedească nevinovăţia în cazul îngropării fără asistenţă religioasă a unei enoriaşe. Vasile Dolha a solicitat sprijinul vicarului greco-catolic al Rodnei, argumentând că respectiva femeie a fost înmormântată de către fiul ei în stare de beţie, fără ca preotul să fie anunţat, însă ulterior el a fost socotit răspunzător de acea faptă. Preotul nu a primit stipendiul solicitat. Preotul Vasile Dolha primea totuşi din subsidiul împărătesc în anul 1870 un ajutor de 50 de florini, în 1872 41 florini, în 1873 40 de florini, în 1874 38 de florini, iar în anul 1876 37 de florini. Între anii 1876-1879 parohia Bichigiu a fost administrată de preotul Mihail Onişor din Aluniş (Găureni). În intervalul 1879-1891 la Bichigiu a funcţionat preotul Vasile Dumbravă (născut în anul 1854, hirotonit în anul 1879, transferat ulterior în parohia Salva). În anul 1879 parohia Bichigiu fiind vacantă, preotul nou hirotonit Vasile Dumbravă a fost dispus ca administrator interimar. Prin intermediul mai multor cereri adresate verbal fruntaşii comunei au cerut ca acesta să le fie desemnat preot local. Vicarul greco-catolic al Rodnei s-a deplasat la Bichigiu la 30 noiembrie 1879 unde a luat declaraţia scrisă a credincioşilor prin care aceştia mărturiseau că îl doresc ca preot. Totodată credincioşii promiteau că îi vor da preotului porţiune canonică (terenurile bisericeşti aflate în folosinţa preotului) suficientă şi taxele stolare (banii plătiţi de către credincioşi preotului în schimbul serviciilor religioase) în vigoare în ţinut. De asemenea se angajau să construiască o casă parohială. Până la edificarea acesteia preotului urma să-i fie dată drept locuinţă „un cvartir liber” din localitate. În urma recomandărilor vicarului, la 8 decembrie 1879 episcopul greco-catolic de Gherla Ioan Szabo l-a numit pe Vasile Dumbravă ca preot la Bichigiu. Din dorinţa de a-şi ameliora existenţa materială preotul Vasile Dumbravă a candidat în mai multe rânduri pentru a obţine o altă parohie oriunde în Episcopia greco-catolică de Gherla (Ciceu Cristur în anul 1886, Chiuza în anul 1889) sau a apelat deseori la oficiul vicarial în vederea obţinerii unui ajutor din fondul religionar. Întrucât nu a primit nici un sprijin material, a decis să-şi sporească pretenţiile materiale pentru prestarea serviciilor religioase către enoriaşii săi, ajungând astfel în situaţia de a percepe 12 florini pentru înmormântarea unui adult în anul 1890, în condiţiile în care taxa pentru această funcţiune era stabilită la maxim 6 florini. În anul 1884 Vasile Dumbravă primea un ajutor din subsidiul împărătesc de 30 florini, iar în anul 1890 tot 30 florini. Între anii 1891-1921 la Bichigiu a activat preotul Damian Pop (născut în anul 1862 la Bichigiu, căsătorit în anul 1886 cu Maria Hognogi, hirotonit în anul 1887, încetat din viaţă la 6 septembrie 1921). La 1 aprilie 1888 parohia Poienile Zagrei, rămasă fără preot, fusese conferită preotului Damian Pop din Bichigiu, hirotonit de puţin timp. La 12 noiembrie 1890 Damian Pop a fost numit preot la Salva. La 20 iunie 1891 Damian Pop a fost numit administrator parohial la Bichigiu, iar la 21 iunie 1913 ca şi preot în Bichigiu. În anul 1892 Damian Pop primea un ajutor din subsidiul împărătesc în valoare de 28 florini. În anul 1902 Damian Pop primea un ajutor de la stat în valoare de 150 coroane (o coroană valora doi florini), iar în anul 1906 100 de coroane. În anul 1894 veniturile stolare din parohia Bichigiu însumau 120 de florini. În perioada 1921-1927 aici a funcţionat preotul Emil Pop (născut în anul 1889, hirotonit în anul 1918, a funcţionat ca şi capelan în Telciu în intervalul 1918-1921, încetat din viaţă la 27 ianuarie 1927), între 1927-1934 Valeriu Mureşan (născut în anul 1865, hirotonit în anul 1894, pensionat la 1 martie 1934), în intervalul 1934-1942 Ioan Pop (hirotonit la 12 noiembrie 1933, numit ca preot la Bichigiu prin Decretul episcopal nr. 555 din 1 februarie 1934), iar între anii 1942-1948 Ion Bondane. Parohia se subordona protopopiatului, vicariatului, episcopiei, mitropoliei și papei de la Roma. Parohia greco-catolică Bichigiu a făcut parte în perioada 1733-1767 din Protopopiatul greco-catolic Năsăud, iar în perioada 1786-1948 din Vicariatul greco-catolic al Rodnei, care aparţineau în perioada 1733-1853 de Episcopia greco-catolică de Făgăraş (episcopie creată în anul 1721) şi în perioada 1853-1948 din Episcopia greco-catolică de Gherla (episcopie creată în anul 1853).

Fondul a fost preluat în anul 1980 și a fost prelucrat în anul 2008.

Parohia ortodoxă română Bichigiu.

Privind Memorandul românilor din Transilvania şi Ungaria către împăratul Franz Iosif şi apelul tinerimii române în problema naţională din anul 1892, datele monografice ale comunei Bichigiu, aniversările şi comemorările, probleme religioase, proprietăţile bisericeşti-şcolare, construirea şi administrarea bisericilor, caselor parohiale şi şcolilor, personalul bisericesc-şcolar din Bichigiu şi Salva, asociaţiile religioase şi culturale, statistice, şcolare, proprietăţile credincioşilor, sanitare, administrative, morale, politice, judiciare, culturale, de stare civilă, colectele şi financiare.

Permanent.

Pe probleme cronologic.

BN-F-00276 OFICIUL PAROHIAL GRECO-CATOLIC BICHIGIU (Clasă)

10 BN

Fără restricţii.

Fără restricţii.

română latină maghiară

latină

275

Izvoare inedite: Serviciul Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale, fond: Mitropolia unită Blaj. Serviciul Judeţean Bistriţa-Năsăud al Arhivelor Naţionale, fond: Anton Coşbuc. Serviciul Judeţean Cluj al Arhivelor Naţionale, Colecţia de documente Blaj. Idem, fond: Episcopia greco-catolică de Gherla. Legislaţie: „Monitorul Oficial al României”, nr. 164 din 19.07.1948, partea I A. Ibidem, nr. 177 din 03.08.1948, partea I A. Ibidem, nr. 281 din 02.12.1948, partea I A. Lucrări: Andrei Mirela, „Clerul parohial şi personalul ecleziastic auxiliar greco-catolic din vicariatul Rodnei în deceniul neoabsolutismului”, în „Arhiva Someşană”, nr. I, Editura Nereamia Napocae, Cluj-Napoca, 2002, p. 107-144. Idem, „La graniţa Imperiului. Vicariatul Greco-Catolic al Rodnei în a doua jumătate a secolului al XIX-lea”, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2006. Miron Greta Monica, „...porunceşte, scoale-te, du-te, propovedueşte... Biserica greco-catolică din Transilvania. Cler şi enoriaşi (1697-1782)”, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2004. Scurtu Elisabeta, „Biserici de lemn dispărute de pe Valea Rodnei”, în „Revista Bistriţei”, nr. XXVII, Editura Accent, Cluj Napoca, 2013, p. 177-199. Şematismele Episcopiei greco-catolice de Făgăraş din 1835 şi 1842 şi ale Episcopiei greco-catolice de Gherla din 1867, 1877, 1882, 1890, 1894, 1896, 1898, 1900, 1903, 1906, 1914, 1925, 1930, 1932, 1941, 1947. Șimon Nestor, Schițe monografice ale localităților din fostul Regiment II român de graniță de la Năsăud, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2014. Şotropa Virgil, „Contribuţii la istoria bisericească”, în „Arhiva Someşană”, nr. 21, Editura Regia Cooperativă Regna, Năsăud, 1937, p. 453-478. Idem, „Două tablouri istorico-statistice din anii 1714 şi 1733 privitoare la preoţii români din Valea Someşului”, în „Arhiva Someşană”, nr. 28, Năsăud, 1940, în „Arhiva Someşană (1924-1994)”, Editura Tipomur, Târgu Mureş, 1994, p. 13-25. Târgovăț Nicolae (cordonator), „Bichigiu-străveche vatră românească”, 2001.

44

0.90

hârtie

DORIN DOLOGA

ISAD(G)

2014