BN-F-00252

OFICIUL PAROHIAL GRECO-CATOLIC URMENIȘ

1898-1954

niv.Fond

PAROHIA GRECO-CATOLICĂ URMENIŞ

PAROHIA GRECO-CATOLICĂ URMENIŞ (RO-Urmeniş)

1701 (ca.)-1948

Denumirea oficială a instituţiei a fost Parohia greco-catolică Urmeniş. Ea s-a înfiinţat în urma unirii cu biserica Romei din anul 1701 prin transformarea parohiei ortodoxe şi s-a desfiinţat în anul 1948. În anul 1733 la Urmeniş exista o parohie greco-catolică. Actele normative care au reglementat activitatea parohiei au fost declaraţiile de unire cu biserica Romei din 21 martie şi iunie 1697, 07.10.1698, 05.09.1700, ianuarie 1701, diplomele de unire cu biserica Romei din februarie 1699 şi 19.03.1701, decretele nr. 151/17.07.1948, nr. 176/02.08.1948 şi nr. 358/30.11.1948 ale Prezidiului Marii Adunări Naţionale. Funcţia parohiei era în primul rând una religioasă şi confesională, dar şi una administrativă privind bunurile bisericeşti, de personal, şcolară, de stare civilă şi financiară. Parohia era condusă de către preot, ajutat de curatoratul bisericesc şi de senatul şcolar. Adunarea credincioşilor hotăra în problemele importante și alegea curatoratul bisericesc şi senatul şcolar. Principalele atribuţii, în acelaşi timp şi obligaţii ale preotului erau cea sacramentală şi cea pastorală. În anul 1733 la Urmeniş activau preoţii greco-catolici Vasile şi Dumitru şi preotul ortodox Simion. În anul 1762 numai 10 familii s-au declarat greco-catolice şi 11 familii ortodoxe, restul rămânând indecise. Biserica aparţinea în 1760-1762 comunităţii greco-catolice. Conform conscripţiei finale din 1762 la Urmeniş erau 2 preoţi greco-catolici şi 127 familii greco-catolice. Pentru că au dorit să renunţe la unire după termenul legal, nu li s-a permis şi au fost declaraţi greco - catolici. Pentru enoriaşii din Urmeniş unirea cu Biserica Romei nu a fost una liber consimţită, ci una administrativă determinată de faptul că credincioşii au fost indecişi şi au depăşit termenul limită legal până la care aveau dreptul să opteze pentru unire sau neunire. Recensământul din anul 1765 înregistra 2 preoţi greco - catolici, Simion şi Lup, precum şi 60 familii greco-catolice. În anul 1767 la Urmeniş se aflau 2 preoţi, Simion (consacrat în Maramureş) şi Lupu (consacrat în Moldova, blagoslovit de episcopul greco-catolic Inochentie Micu Klein) şi un număr de 62 familii greco-catolice (400 de suflete) şi 55 familii ortodoxe (330 suflete). După anul 1767 biserica din Urmeniş a fost pierdută de către greco-catolici. Au intervenit probleme posibil atunci când cei 2 preoţi uniţi din sat, Simion şi Lup, vor fi fost în incapacitate să activeze sau vor fi murit (Lup trebuie să fi fost bătrân dacă primise blagoslovenia de la episcopul greco-catolic Ioan Inochentie Micu; Simion, de asemenea, dacă e vorba de cel înscris în recensământul din 1733 ca preot ortodox) şi într-un astfel de context episcopia ortodoxă va fi numit un preot în sat (Iacob Rusu, originar din Urmeniş, fusese preoţit de episcopul ortodox Nicolae Novacovici la 28 mai 1767 pentru parohia Ţăgşoru). În anul 1769 preotul greco - catolic Lup primea un ajutor de 12 florini renani din fondul de 10 000 florini renani pe care Consiliul de Stat austriac hotărâse să îi acorde pentru consolidarea greco-catolicismului în episcopia greco-catolică transilvăneană. În anul 1772 era un preot greco-catolic nou în parohie, capabil să instruiască enoriaşii, însă nu avea biserică. La 12 noiembrie 1772 consistoriul greco-catolic cerea ajutorul Guberniului şi comitelui suprem al Comitatului Cluj, Denés Bánffy, pentru a promova unirea cu biserica Romei în parohia Urmeniş. Pentru „extirparea schismei” din sat consistoriul propunea ca biserica să fie acordată greco-catolicilor, să nu se conceadă ortodocşilor teren pentru construirea uneia noi şi neuniţii să restituie clopotele bisericii, pe care le-au luat cu forţa. Oricum, unirea urma să fie promovată în împrejurimi şi din biserica mănăstirii din Urmeniş, pentru care Episcopia greco-catolică de Făgăraş eliberase o „scrisoare de milă” în ianuarie 1772. Cu ocazia vizitei episcopului greco-catolic Grigore Maior din februarie 1774, toţi credincioşii s-au declarat greco-catolici. La venirea episcopului satul Urmeniş s-a umplut de o „minunată plăcere a unirii”. Convertirea satului Urmeniş la greco-catolicism a fost apreciată în mod deosebit pentru că oferea un exemplu de urmat satelor vecine. În anul 1673 s-a construit biserica de lemn din Urmeniş. În anul 1733 la Urmeniş exista o biserică şi o casă parohială, în anul 1750 aici erau înregistrate 1 biserică, iar în anul 1762 1 biserică şi 1 casă parohială. Cu ocazia vizitei canonice din 1776 episcopul greco-catolic Grigore Maior a găsit o biserică nouă la Urmeniş. Biserica de lemn din Urmeniş avea hramul Adormirii Preasfintei Fecioare Maria. În anul 1871 aceasta exista încă. În anul 1876 la Urmeniş exista o biserică de zid care avea hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril. În anul 1733 biserica din Urmeniş deţinea fânaţe de 12 care (4 iugăre). În anul 1750 parohia Urmeniş deţinea teren arabil de 8 cubuli (4 iugăre) şi fânaţ de 16 care (8 iugăre). Aceste terenuri erau extravilane. În anul 1754 sacristanul (îngrijitorul sacristiei bisericii) din Urmeniş nu locuia pe teren bisericesc, ci pe cel al posesorilor, ceea ce însemna că parohia nu deţinea teren intravilan. În 1765 exista un teren intravilan, în 1767 două terenuri intravilane şi două case parohiale, pentru ca în anul 1776 intravilanul să cuprindă trei case parohiale. Contele Gyulai a ocupat din pământurile bisericeşti extravilane un teren de 1 cubul (0,5 iugăre) şi 2 mierţe (o mierţă avea circa 22,5 litrii). Nobilul András Koblos a oferit parohiei, la locul numit „La faţa dealului” o bucată de pământ de zece mierţe, înstrăinată însă de enoriaşi datorită „vicisitudinilor vremurilor”, astfel că, Petre Pap, iobagul nobilului Sámuel Szentkereszti pretindea că este al lui. În 1760-1762 proprietăţile bisericeşti erau de 2 cubuli (1 iugăr) teren arabil şi fânaţ de 6 care (3 iugăre) de fân. Conform conscripţiei finale din anul 1762 parohia Urmeniş deţinea teren arabil de cinci câble (2,5 iugăre; popa Simion deţinea trei câble – 1,5 iugăre, iar Danil, două câble – 1 iugăr) şi fânaţ de 20 de care (10 iugăre; fiecare preot beneficia de fânaţ de 10 care – 5 iugăre). În anul 1765 parohia avea teren arabil de 8 câble (4 iugăre) şi fânaţ de 30 de care (15 iugăre), iar în anul 1767 teren arabil de 6 câble (3 iugăre) şi fânaţ de 12 care (6 iugăre). Parohia greco-catolică Urmeniş poseda în anul 1776 terenuri arabile de 14 câble (7 iugăre) şi fânaţ de 14 care (7 iugăre). În anul 1767 parohia Urmeniş avea o avere estimată la 60 de florini (valoarea pământului de eclezie care erau pământurile bisericeşti pe care le folosea preotul, a caselor parohiale şi a altor venituri obţinute din mori, păduri, arendări). În anul 1767 parohia Urmeniş nu avea veşminte bisericeşti, iar în anul 1776 nu avea cărţi bisericeşti. În anul 1733 la Urmeniş activau preoţii greco-catolici Vasile şi Dumitru şi preotul ortodox Simion. În anul 1750 personalul bisericesc se compunea din 2 preoţi greco – catolici, 1 cantor şi 1 îngrijitor al sacristiei. În anul 1755 erau înregistraţi 2 preoţi, Vasil şi Simion (acesta era probabil preotul care în 1733 se declarase ortodox). În anul 1761 în parohia Urmeniş existau 2 preoţi, Simion (om liber, cu o familie numeroasă alcătuită din 3 fii, unul dintre ei însurat şi 5 fiice, trei dintre ele căsătorite) şi Danil (om liber, având un fiu necăsătorit). În anul 1767 la Urmeniş se aflau 2 preoţi, Simion (consacrat în Maramureş) şi Lupu (consacrat în Moldova, blagoslovit de episcopul greco-catolic Inochentie Micu Klein). După anul 1767 probabil cei 2 preoţi greco - catolici din sat, Simion şi Lup au fost probabil în incapacitate să activeze sau au încetat din viaţă (Lup trebuie să fi fost bătrân dacă primise blagoslovenia de la episcopul greco-catolic Ioan Inochentie Micu; Simion, de asemenea, dacă e vorba de cel înscris în recensământul din 1733 ca preot ortodox). În acest context episcopia ortodoxă a numit un preot ortodox în sat (Iacob Rusu, originar din Urmeniş, fusese preoţit de episcopul ortodox Nicolae Novacovici la 28 mai 1767 pentru parohia Ţăgşoru). În anul 1769 preotul greco – catolic Lupu (consacrat de episcopul greco-catolic Petru Pavel Aron) primea un ajutor de 12 florini renani din fondul de 10 000 florini renani pe care Consiliul de Stat austriac hotărâse să îi acorde pentru consolidarea greco-catolicismului în episcopia greco-catolică transilvăneană. În anul 1772 era un preot greco-catolic nou în parohie, capabil să instruiască enoriaşii, însă nu avea biserică. În perioada 1824 – 1834 aici a activat preotul Alexandru Arpad, iar între 1834 – 1864 Grigore Maior (încetat din viaţă la 6 aprilie 1864). În intervalul 1865 – 1908 la Urmeniş a funcţionat Andrei Vodă (născut în anul 1838, hirotonit în anul 1865). Alături de acesta a activat începând cu anul 1896 preotul cooperator (ajutător) Laurian Vodă. Acesta din urmă a activat singur în perioada 1909 - 1938. Lui Laurian Vodă i-au urmat în perioada 1938 - 1945 preotul Emil Stanislav şi în perioada 1946 - 1948 preotul Iacob Boca. În anul 1733 parohia greco-catolică Urmeniş făcea parte din Protopopiatul greco-catolic Sânmărtinul de Câmpie, în anul 1750 din Protopopiatul greco-catolic Suatu, în perioada 1761-1871 din Protopopiatul greco-catolic Sânmartinul de Câmpie, între 1890-1926 din Protopopiatul greco-catolic al Cătinei, iar în perioada 1931-1948 din Protopopiatul greco-catolic Râciu, ce aparţineau în perioada 1733-1853 de Episcopia greco-catolică de Făgăraş (episcopie creată în anul 1721), iar între 1853-1948 de Mitropolia greco-catolică de Alba-Iulia şi Făgăraş (mitropolie creată în anul 1853).

Fondul a fsot preluat în anul 1979 și a fost prelucrat în anul 2008.

Parohia ortodoxă română Urmeniş.

Privind pe românii din Urmeniş înrolaţi în armata austro-ungară şi pe cei căzuţi pe front în primul război mondial, sărbătorile oficiale, problemele religioase, administrarea proprietăţilor bisericeşti şi şcolare, problemele şcolare, statistice, de stare civilă, administrative, serviciul militar prestat de credincioşi, sociale, colectele, bugetele, financiare.

Permanent.

Pe probleme cronologic.

10 BN

Fără restricţii.

Fără restricţii.

română

latină

882

Izvoare inedite: Serviciul Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale, fond: Mitropolia unită Blaj. Serviciul Judeţean Cluj al Arhivelor Naţionale, Colecţia de documente Blaj. Legislație: „Monitorul Oficial al României”, nr. 164 din 19.07.1948, partea I A. Ibidem, nr. 177 din 03.08.1948, partea I A. Ibidem, nr. 281 din 02.12.1948, partea I A. Lucrări: Feneşan Costin, „Izvoare de demografie istorică”, vol. I, Direcţia Generală a Arhivelor Statului din R.S.R., Bucureşti, 1986. Miron Greta Monica, „Biserica greco-catolică din Comitatul Cluj în secolul al XVIII-lea”, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2007. Idem, „...porunceşte, scoale-te, du-te, propovedueşte... Biserica greco-catolică din Transilvania. Cler şi enoriaşi (1697-1782)”, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2004. Şematismele Episcopiei greco-catolice de Făgăraş din 1835 şi 1842 şi ale Mitropoliei greco-catolice de Alba Iulia şi Făgăraş din 1871, 1876, 1938.

8

0.10

hârtie

DORIN DOLOGA

ISAD(G)

2014