BN-F-00224

OFICIUL PAROHIAL GRECO-CATOLIC OROSFAIA

1901-1954

niv.Fond

PAROHIA GRECO-CATOLICĂ OROSFAIA

PAROHIA GRECO-CATOLICĂ OROSFAIA (RO-Orosfaia)

1701 (ca.)-1948

Denumirea oficială a instituţiei a fost Parohia greco-catolică Orosfaia. Ea s-a înfiinţat în urma unirii cu biserica Romei din anul 1701 prin transformarea parohiei ortodoxe şi s-a desfiinţat în anul 1948. În anul 1733 aici exista o parohie greco-catolică. Actele normative care au reglementat activitatea parohiei au fost declaraţiile de unire cu biserica Romei din 21 martie şi iunie 1697, 07.10.1698, 05.09.1700, ianuarie 1701, diplomele de unire cu biserica Romei din februarie 1699 şi 19.03.1701, decretele nr. 151/17.07.1948, nr. 176/02.08.1948 şi nr. 358/30.11.1948 ale Prezidiului Marii Adunări Naţionale. Funcţia parohiei era în primul rând una religioasă şi confesională, dar şi una administrativă privind bunurile bisericeşti, de personal, şcolară, de stare civilă şi financiară. Parohia era condusă de către preot, ajutat de curatoratul bisericesc şi de senatul şcolar. Adunarea credincioșilor hotăra în problemele importante și alegea curatoratul bisericesc şi senatul şcolar. Principalele atribuţii, în acelaşi timp şi obligaţii ale preotului erau cea sacramentală şi cea pastorală. La sinodul preoţilor convocat de către călugărul ortodox Sofronie din Cioara care a avut loc la Sântejude probabil la 15 aprilie 1761, a participat şi preotul greco-catolic din Orosfaia. În anul 1761 s-au efectuat mai multe conscripţii. Astfel, conscripţia protopopului greco-catolic al Sânmărtinului de Câmpie menţiona la 23 iunie 1761 că la Orosfaia preotul şi credincioşii erau ortodocşi. În iunie 1761 protopopul greco-catolic amintea de preotul Marcu apostatul. Acest lucru înseamnă că preotul Marcu revenise de la greco-catolicism la ortodoxie. Cu ocazia conscripţiei oficialilor comitatenşi sătenii din Orosfaia s-au dovedit destul de împăciuitori, dar, după exemplul satelor din jur, nici ei nu doreau să fie consideraţi greco-catolici. Potrivit conscripţiei oficialilor comitatenşi semnată de către vicejudele Comitatului Cluj, József Balási, în 8 iulie 1761, în satul Orosfaia se afla un preot greco-catolic. Acest lucru înseamnă fie că preotul Marc fusese înlocuit, sau revenise la greco-catolicism. În anul 1762 preotul şi cele 92 de familii erau greco-catolice, biserica fiind atribuită greco-catolicilor. Probabil preoţii, protopopul şi stăpânii de pământ i-au convins pe săteni să revină la greco-catolicism. Această revenire a fost de scurtă durată. Conscripţiile din anii 1765 şi 1767 menţionează faptul că toate familiile din Orosfaia erau ortodoxe. În anul 1765 biserica din Orosfaia era trecută în patrimoniul greco-catolic, deşi credincioşii erau ortodocşi, dar în anul 1767 ea aparţinea ortodocşilor. În urma vizitei episcopului greco-catolic Grigore Maior din februarie 1774 la Orosfaia, credincioşii ortodocşi au revenit la greco-catolicism. Comunitatea a oscilat între anii 1761-1762 între greco-catolicism şi ortodoxie influenţată de comportamentul comunităţilor din jur. În anul 1762 era integral greco-catolică, dar a redevenit ortodoxă până în anul 1765. Însoţitorii episcopului greco-catolic Grigore Maior care a vizitat Orosfaia în februarie 1774 au fost uimiţi să audă cum bărbaţii şi femeile din sat strigau şi se rugau în noroiul din mijlocul uliţei ca să fie dezlegaţi de jurământul smuls de slujbaşi în vremuri tulburi, acela de a rămâne ortodocşi. Sătenii dădeau astfel de înţeles că alunecarea spre ortodoxie fusese indusă de către oficialităţi. Este însă posibil ca aceasta să fi fost doar o invenţie pentru a arăta că nu au fost în întregime responsabili pentru alegerea ortodoxiei. Cu siguranţă însă îndemnurile autorităţii laice sau ecleziastice au contat în luarea unor decizii. Biserica de lemn din Orosfaia a fost construită în anul 1640. În anii 1733 şi 1762 la Orosfaia sunt menţionate existenţa unei biserici de lemn şi a unei case parohiale. În anul 1750 aici este amintită existenţa unei biserici. În anul 1760 biserica a ars şi a fost reconstruită din temelii de către săteni. În anul 1733 biserica greco-catolică din Orosfaia nu deţinea terenuri arabile şi nici fânaţe. În anul 1750 parohia dispunea de un teren intravilan, dar nu avea pământuri arabile şi nici fânaţe. Conform conscripţiei din anul 1762 biserica din Orosfaia nu avea terenuri arabile şi nici fânaţe. Cu prilejul reconvertirii la greco-catolicism din februarie 1774 sătenii din Orosfaia i-au rugat pe episcopul greco-catolic Grigore Maior şi pe însoţitorii acestuia să intervină pentru acordarea proprietăţilor parohiale în lipsa cărora erau nevoiţi să plătească o taxă pentru întreţinerea preotului. Sătenii aşteptau sprijinul autorităţilor laice sau ecleziastice în ceea ce priveşte dotarea parohiei cu pământuri. În anul 1922 porţiunea canonică (terenurile bisericeşti aflate în folosinţa preotului) a parohiei Orosfaia era de 6 iugăre. Încă din anul 1920 s-a cerut completarea prin reforma agrară a porţiunii canonice până la 32 iugăre, acordarea a 8 iugăre ca şi porţiune cantorală şi a 12 iugăre pentru şcoală sau pentru biserică. La 30 octombrie 1923 parohia greco-catolică din Orosfaia a primit prin reforma agrară 10 iugăre teren ca şi sesiune bisericească, 29 iugăre ca şi porţiune canonică (sesiune preoţească) şi 8 iugăre ca şi sesiune cantorală. Porţiunea canonică a fost acordată din moşiile expropriate de la Andrassy Bornemissza. După cedarea NV Transilvaniei Ungariei în urma Dictatului de la Viena, pământurile date prin reforma agrară de către statul român bisericii au fost restituite de către autorităţile maghiare vechilor proprietari. Astfel, în anul 1941 porţiunea canonică cuprindea 7 iugăre şi 800 stânjeni pătraţi şi terenul cimitirului vechi. Conform convenţiei încheiate la 6 septembrie 1922 între preotul greco-catolic Ioan Budescu şi sătenii din Orosfaia, credincioşii trebuiau să plătească preotului pentru botez şi pentru rugăciunea făcută după 40 de zile de la naştere câte 1 leu, pentru Sfeştanie 1 leu şi 50 de bani, pentru înmormântarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 1-7 ani 5 lei, pentru o înmormântare mijlocie 10 lei şi pentru o înmormântare mare 15 lei, pentru cununie inclusiv alcătuirea actelor 15 lei, pentru Sfânta Liturghie cu pâine 1 leu şi 50 de bani, iar pentru cea fără pâine 3 lei. Fiecare familie era obligată să presteze în favoarea preotului 2 zile de lucru. Cei care nu îndeplineau acest lucru trebuiau să plătească o taxă în funcţie de valoarea lucrului respectiv. Fiecare familie trebuia să dea preotului 16 cupe vechi de cereale, iar la Bobotează un colac şi un fuior. Dacă nu aveau o persoană căsătorită în casă, văduvele plăteau doar jumătate. Fiecare familie trebuia să dea preotului un pui, iar pentru slujba de Paşti 5 lei. În anul 1941 s-a stabilit din nou valoarea stolei (cuantumul banilor plătiţi de către credincioşi preotului în schimbul serviciilor religioase). Astfel, pentru cununie credincioşii trebuiau să plătească 3 pengö, pentru citirea molitvei 20 de filleri (0,20 pengö), pentru o înmormântare de clasa I-a 6 pengö, iar pentru o înmormântare de clasa a II-a 4 pengö, pentru o înmormântare de clasa I-a a unui copil 2 pengö, iar pentru înmormântarea de clasa a II-a a unui copil 1 pengö, pentru plătirea unei slujbe cu pâine 20 de filleri (0,20 pengö), iar pentru plătirea unei slujbe fără pâine 50 filleri (0,50 pengö), pentru o Sfeştanie 1 pengö, pentru Maslul mic 1 pengö, pentru Maslul mare 4 pengö, pentru prescurile celor încetaţi din viaţă 1 pengö şi câte 1 pui de fiecare familie. Anual fiecare familie trebuia să dea preotului 16 cupe de cucuruz (1 mierţă veche), să presteze 1 zi de lucru care putea fi răscumpărată cu bani şi să dea 1 pengö pentru fân. Cantorul primea 8 cupe de cucuruz de familie şi 1/3 din venitul patrafirului. Cantorii erau scutiţi de obligaţia de a presta zile de lucru. Fătul primea în folosinţă terenul din cimitirul nou şi din cel ţigănesc. Clopotarii aveau în folosinţă 2 iugăre de pământ bisericesc. Acest teren îl primeau în folosinţă pentru tragerea clopotelor pentru alungarea norilor în caz de vreme rea. Pentru trasul clopotelor la o înmormântare mare primeau 3 pengö. În anul 1942 fătul primea pentru trasul unui clopot 1,50 pengö, pentru trasul a două clopote 3 pengö, iar pentru trasul celor 3 clopote 4 pengö. Pentru vreme mare acesta primea de la credincioşi 432 cupe de mălai boabe (27 mierţe). În anul 1945 fătul primea pentru trasul celor 3 clopote 4000 lei, pentru trasul a 2 clopote 3000 lei şi pentru trasul unui clopot 1000 lei. În anul 1946 fătul primea pentru trasul celor 3 clopote 15000 lei, pentru trasul a 2 clopote 10000 lei şi pentru trasul a unui clopot 5000 lei. În anul 1944 cantorul avea în folosinţă 5 iugăre de teren cultivat cu porumb. În anul 1733 la Orosfaia activa preotul greco-catolic Ioan. În anul 1750 aici funcţionau 1 preot şi 1 cantor. În anul 1755 aici funcţiona preotul greco-catolic Marcu (Marculi). În iunie 1761 protopopul greco-catolic al Sânmărtinului de Câmpie amintea de Marc apostatul. Aceasta însemna că Marcu devenise ortodox. Potrivit situaţiei semnate de către vicejudele Comitatului Cluj József Balási la 8 iulie 1761 în sat se afla un preot greco-catolic. Acest lucru înseamnă că Marcu revenise la greco-catolicism, sau fusese înlocuit cu un preot greco-catolic. În anul 1762 la Orosfaia activa 1 preot greco-catolic. În anii 1765 şi 1767 la Orosfaia nu este înregistrat nici un preot greco-catolic. În statistica clerului ortodox din Transilvania din anul 1767 la Orosfaia nu figurează nici un preot ortodox. În perioada 1835-1871 la Orosfaia a activat preotul greco-catolic Iacob Pop. După ce în perioada februarie-octombrie 1871 Orosfaia a fost administrată de către preotul Grigore Pop, între 1871-1891 aici a funcţionat preotul Isidor Socaciu. După ce în lunile ianuarie-august 1892 Orosfaia a fost administrată de preotul Iosif Stupinean, în perioada 1892-1922 aici a activat preotul Ioan Miclea, între 1922-1924 preotul Ioan Budescu, în perioada 1925-1941 preotul Ioan Brânzeu, iar între 1941-1948 preotul Iustin Morariu. Parohia se subordona protopopiatului, episcopiei, mitropoliei și papei de la Roma. În perioada 1733-1749 parohia greco-catolică Orosfaia a făcut parte din Protopopiatul greco-catolic Sânmărtinu de Câmpie, în anul 1750 a aparţinut de Protopopiatul greco-catolic Suatu, între 1835-1876 a aparţinut de Protopopiatul greco-catolic Fărăgău, în anul 1938 din Protopopiatul greco-catolic Teaca, protopopiate care făceau parte în perioada 1733-1850 din Episcopia greco-catolică de Făgăraş şi în perioada 1850-1948 din Mitropolia greco-catolică de Alba Iulia şi Făgăraş. Se pare că începând cu anul 1855 Comlodul a devenit filie (filială) a parohiei Orosfaia, deoarece din acest an la Comlod au funcţionat preoţi din Orosfaia. În unele perioade scurte la Comlod au servit şi preoţi din alte parohii, cum au fost preotul Simion Augur din Ocniţa care a slujit în anul 1871, sau preoţii Ioan Hosu şi Teofil Hosu din Milaş care au slujit în anul 1925. În perioada 1871-1876 Comlodul era sigur filie şi aparţinea parohiei Orosfaia. În anul 1938 Comlodul era din nou se pare filie a parohiei Orosfaia.

Fondul a fost preluat în anul 1979 și a fost prelucrat în anul 2011.

Parohia ortodoxă română Orosfaia.

Privind problemele religioase şi confesionale, proprietăţile bisericeşti şi şcolare, construcţia şi administrarea bisericii, casei parohiale cu anexe şi a şcolii confesionale, problemele şcolare, de personal şcolar, starea civilă, încorporarea comunelor Orosfaia şi Comlod în Judeţul Bistriţa-Năsăud sau Judeţul Mureş, colectele, bugetele, conturile de gestiune şi financiare.

Permanent.

Pe probleme cronologic.

10 BN

Fără restricţii.

Fără restricţii.

română

latină

223

Izvoare inedite: Serviciul Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale, fond: Mitropolia unită Blaj. Serviciul Judeţean Cluj al Arhivelor Naţionale, Colecţia de documente Blaj. Legislație: „Monitorul Oficial al României”, nr. 164 din 19.07.1948, partea I A. Ibidem, nr. 177 din 03.08.1948, partea I A. Ibidem, nr. 281 din 02.12.1948, partea I A. Lucrări: Feneşan Costin, „Izvoare de demografie istorică”, vol. I, Direcţia Generală a Arhivelor Statului din R.S.R., Bucureşti, 1986. Miron Greta Monica, „Biserica greco-catolică din Comitatul Cluj în secolul al XVIII-lea”, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2007. Şematismele Episcopiei greco-catolice de Făgăraş din 1835 şi 1842 şi ale Mitropoliei greco-catolice de Alba Iulia şi Făgăraş din 1871, 1876, 1938.

9

0.15

hârtie

DORIN DOLOGA

ISAD(G)

2014