BN-F-00208

OFICIUL PAROHIAL GRECO-CATOLIC POIANA ILVEI

1808-1971

niv.Fond

PAROHIA GRECO-CATOLICĂ POIANA ILVEI

PAROHIA GRECO-CATOLICĂ POIANA ILVEI (RO-Poiana Ilvei)

1773-1948

Parohia greco-catolică Poiana Ilve s-a înfiinţat în anul 1773 şi s-a desfiinţat în anul 1948. Delimitarea teritorială a comunelor de pe valea Ilvei s-a făcut odată cu înfiinţarea Regimentului II românesc de graniţă de la Năsăud în anul 1762. În perioada 1763-1773 casele ,,din câmp” au fost adunate în vatra satului care exista deja. Actele normative care au reglementat activitatea parohiei au fost declaraţiile de unire cu biserica Romei din 21 martie şi iunie 1697, 07.10.1698, 05.09.1700, ianuarie 1701, diplomele de unire cu biserica Romei din februarie 1699 şi 19.03.1701, decretele nr. 151/17.07.1948, nr. 176/02.08.1948 şi nr. 358/30.11.1948 ale Prezidiului Marii Adunări Naţionale. O anchetă efectuată de către vice colonelul Entzenberg în anul 1778 sau în perioada ulterioară (acesta a devenit vice colonel în anul 1778) dezvăluia faptul că credincioşii din Poiana Ilvei nu mergeau cu plăcere la biserică. Biserica de lemn „de pe Podirei” ridicată pe locul lui Ion Vârnavă Pop a fost construită după anul 1700. La Poiana Ilvei a existat o mănăstire „în valea Popii în faţă cu livada lui Ciocârlău” construită în anul 1700, la care se aflau mai mulţi călugări. Mănăstirea a fost părăsită, iar biserica rămânând nefolosită s-a degradat treptat, până când a fost demolată, iar lemnele au fost folosite pentru construcţia bisericii de pe Podirei. Tradiţia spune că biserica a fost ctitorită de către Titiana şi soţul ei. În casa Titianei a poposit împăratul Iosif al II-lea în anul 1773 când a vizitat comuna Poiana Ilvei. Neamul Titienilor s-a tras din această Titiana. Biserica a dăinuit până în anul 1760, când a fost răsturnată de un vânt puternic, iar turnul i-a fost aruncat în pârâul Stupinii. Biserica de pe Podirei avea 8 m lungime şi 5 m lăţime. Construcţia bisericii de lemn din „Secătura Guzului” cu hramul Sfintei Cuvioase Paraschiva, a început în anul 1762. Ea a fost edificată de către săteni cu sprijinul preotului Alexa. Lucrările la biserică s-au desfăşurat în mai multe etape. În anul 1779 s-au finalizat lucrările la biserică. La demolarea bisericii de lemn din „Secătura Guzului” s-au descoperit în pod fragmente din uşile împărăteşti. Pe o aripă a acestora era scris: „Această Dveră au plătit de s-a zugrăvit Vasilie a lui Găină cu soţia dumisale Docea şi Ioan Coşule cu soţia dumisale...”. Pe a doua aripă era scris: „Această Dveră au plătit de s-au zugrăvit Iacob a lui Simeon a Tomii cu soţia dumisale Maria”. Pe un prapor din aceeaşi biserică se menţiona: „Acest prapor l-au făcut Mihăilă a Bubuluii cu soţia dumisale Măriuţa. Dumnezeu să-i pomenească. În anul 17...”. Inscripţia de pe frontonul bisericii din „Secătura Guzului” era: „Cu vrerea Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Duhului Sfânt s-a zugrăvit această Catapiteazmă în zilele înălţatului împărat Iosif şi s-a zugrăvit de robul lui D-zeu Petrea lui Ilieş Ureche împreună cu soţia dumisale Ileana, să le fie pomană lor şi părinţilor lor. Şi s-a zugrăvit în anul 1774 august 13 zile fiind preoţi popa Alexie şi popa Grigoraş”. Ctitorii bisericii au fost: Grigore Bârgăuan şi soţia sa Dochia, Petre Ureche şi soţia sa Ileana, Simion Hădărău şi soţia sa Oniţa, Ioan Hădărău şi soţia sa Maria, Damian a Tomi şi soţia sa Docea, Andrei Buta şi soţia sa Todosia, popa Alexa şi soţia sa Anuţa, popa Grigoraş cu soţia, Simion Candale cu soţia, Toader Buta cu soţia. O parte din obiectele de cult din biserică au fost folosite pentru prima dată la mănăstirea din valea Popii, apoi la biserica de pe Podirei, revenind mai târziu bisericii din sat. Aşa este cazul unui prapor făcut de către „Stan zugrav” datat în anul 1706. Tot de la mănăstire s-au păstrat 2 icoane vechi una reprezentând Sfânta Treime şi alta Sfânta Fecioară. Triodul vechi purta inscripţia: „Acest Triod s-a dat din crăiască milă prin cinstitul părinte Aron Iacob vicarul Episcopiei Făgăraşului pre sama bisericei celei unite din Sâniosef (Poiana Ilvei) 1771, decembrie 12...”. În anul 1891 Ioan a lui Precup Sucea a donat bisericii un Euchologiu tipărit la Blaj în anul 1868 în valoare de 4 florini şi 40 creiţari. În anul 1896 Pricop Tomi din Ilva Mare a donat bisericii din Poiana Ilvei o Evanghelie tipărită la Sibiu în anul 1844 în valoare de 9 florini. În anul 1899 Grigore Mădălinii din Maieru a donat bisericii din Poiana Ilvei o Evanghelie cu litere latine în valoare de 13 florini, iar în anul 1900 fătul interimar Petre Ursa (sau Pop) a donat bisericii un Strastnic cu litere chirilice în valoare de 4 florini şi 7 creiţari (8 coroane şi 14 bani). În perioada 1900-1902 s-a ridicat biserica de zid cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul, biserica de lemn fiind donată la 20 mai 1904 comunei Ţentea, unde probabil a fost demolată. Alexa Candale, inginer silvic în România şi soţia sa Elvira, au plătit icoanele de pe rândurile I-III ale frontonului, icoane pictate de către pictorul Octavian Smighelschi şi aşezate de către tâmplarul Vogel din Sighişoara, cu suma de 2400 coroane. În anul 1837 biserica dispunea avea numai 4 florini şi 46 creiţari. În perioada 1894-1896 parohia dispunea de circa 34 iugăre de teren, din arenda căruia obţinea 100 de florini anual. La început în parohia greco-catolică Poiana Ilvei funcţionau câte 2 preoţi. Primii preoţi au fost fraţii Grigoraş şi Alexa Creţu. Preotul Alexa Creţu a slujit în perioada 1759-1775. După încetarea din viaţă a soţiei sale (petrecută se pare înainte de anul 1770, deoarece registrele matricole care încep cu acest an nu menţionează încetarea din viaţă a preotesei) Alexa a plecat în Moldova pentru a se călugări. Alexa s-a întors acasă, a transformat în bani tot ceea ce a avut (se spune că era foarte bogat; el a avut tot terenul de pe „Poderee” care s-a numit apoi „Jdeabul popii” şi o stupină în locul numit „pârâul Stupinii”, unde a avut şi casa până la regularizarea comunei când preotul a mutat-o pe terenul primit - care a fost ulterior grădina lui Petri şi Anton a lui Tănase Pop şi unde a săpat o fântână) şi plecând din nou în Moldova împreună cu popa Petrea ţăranul pentru a se călugări, a încetat din viaţă pe drum în anul 1775. Preotul Grigoraş Creţu a slujit până în anul 1775 împreună cu Alexa Creţu, apoi cu popa Petrea ţăranul, poreclit Roată (numit ţăranul deoarece venise „din ţară”, se pare din Bâla, înainte de anul 1770 şi poreclit roată deoarece se ocupa şi cu confecţionarea de roţi pentru care; după încetarea din viaţă a primei sale soţii, cu care a avut circa 10 copii, s-a recăsătorit, renunţând la preoţie, cu Todora, împreună cu care a avut o fiică, Gacea, născută în anul 1796; în anul 1805 a încetat din viaţă). Bătrân şi bolnav, Grigoraş Creţu nu a mai slujit începând cu anul 1794 şi până la încetarea sa din viaţă în anul 1800. Preotul Petre Ureche, fiul lui Lupu Ureche, a plecat din Maieru deoarece acolo existau destui preoţi şi a venit la Poiana Ilvei prin anul 1795, deoarece popa Grigoraş era bătrân, popa Petrea ţăranul renunţase se pare la preoţie, putând astfel să oficieze şi pentru ca să evite înscrierea ca şi grăniceri a fiilor săi. Petre Ureche a încetat din viaţă în anul 1826. În perioada 1827-1848 aici a activat preotul Gavril Candale. El s-a căsătorit cu Anişca (sau Ana Marteiţi) fiica lui Petre Ureche, în anul 1821, împreună cu care a avut 8 copii. A încetat din viaţă în anul 1848 din cauza holerei. În anul 1851 parohia era vacantă, ea fiind administrată de preotul Iacob Sităriţă din Măgura Ilvei. În perioada 1853-1890 aici funcţiona preotul Iacob Candale (născut în anul 1834, hirotonit în anul 1853, încetat din viaţă în anul 1890). El a avut 2 fete, Maria (născută probabil în anul 1854), căsătorită cu preotul Petru Vârtic din Mocod şi Elisabeta (s-a născut în anul 1858 şi a încetat din viaţă în acelaşi an). Un moment tensionat a intervenit în anul 1857. În conformitate cu ordinul guvernatorului Transilvaniei, Carl Schwartzenberg, fiecare proprietar de casă şi moşie trebuia să lucreze la „drumul ţării”. În această categorie intra şi preotul. În aceste condiţii preotul Iacob Candale a declarat că nu va mai sluji satului şi a predat la 28 iunie 1857 cheile bisericii. Se pare că ulterior preotul a revenit asupra deciziei sale, el activând în continuare. În anul 1869 Iacob Candale a administrat în mod provizoriu şi parohia Ilva Mică. La moartea sa preotul Iacob Candale a lăsat prin testament 1000 de florini bisericii şi 1000 de florini şcolii confesionale. Fiica sa, Maria, preoteasă în Mocod, a atacat testamentul şi deoarece acesta nu era redactat în conformitate cu prevederile legale a fost anulat, astfel încât biserica şi şcoala nu au primit nimic. În perioada 1891-1930 aici a funcţionat preotul Ştefan Buzilă (născut în anul 1865, hirotonit în anul 1890; conform uzanţelor acesta a funcţionat mai întâi ca administrator parohial, apoi ca paroh - a obţinut diploma de paroh la 21 iunie 1913 cu nr. 5793 la Gherla), între 1940 - 1941 Traian Buzilă, iar în anul 1947 Ioan Ilieşiu. În perioada 1762-1767 parohia a aparţinut de Protopopiatul greco-catolic Năsăud, iar între 1786-1948 de Vicariatul greco-catolic al Rodnei, care aparţineau între 1762-1853 de Episcopia greco-catolică de Făgăraş, iar în perioada 1853-1948 de Episcopia greco-catolică de Gherla.

Fondul a fost preluat în anul 1978 și a fost prelucrat în anul 2006.

Parohia ortodoxă română Poiana Ilvei.

Privind aniversările, problemele religioase, confesionale, sectele, proprietăţile bisericeşti-şcolare, construcţia şi reparaţia bisericii, casei parohiale şi a şcolii, personalul bisericesc-şcolar, asociaţiile religioase şi culturale, situaţiile statistice referitoare la biserică, şcoală şi mişcarea populaţiei, şcolare, proprietăţile credincioşilor şi comunale, economice, de stare civilă, morale, judiciare, administrative, sanitare, datele monografice, electorale, sociale, naţionale, colectele, financiare, fondurile şcolare.

Permanent.

Pe probleme cronologic.

10 BN

Fără restricţii.

Fără restricţii.

română latină germană maghiară

chirilică, gotică, latină

206

Izvoare inedite: Serviciul Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale, fond: Mitropolia unită Blaj. Serviciul Judeţean Bistriţa-Năsăud al Arhivelor Naţionale, fond: Vicariatul greco-catolic al Rodnei. Serviciul Judeţean Cluj al Arhivelor Naţionale, Colecţia de documente Blaj. Idem, fond: Episcopia greco-catolică de Gherla. Legislaţie: „Monitorul Oficial al României”, nr. 164 din 19.07.1948, partea I A. Ibidem, nr. 177 din 03.08.1948, partea I A. Ibidem, nr. 281 din 02.12.1948, partea I A. Lucrări: Andrei Mirela, „La graniţa Imperiului. Vicariatul Greco-Catolic al Rodnei în a doua jumătate a secolului al XIX-lea”, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2006. Buzilă Ștefan, „Istoria comunei Poiana sau Sâniosif”, 1910. Miron Greta Monica, „...porunceşte, scoale-te, du-te, propovedueşte... Biserica greco-catolică din Transilvania. Cler şi enoriaşi (1697-1782)” Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2004. Retegan Simion, „Parohii, biserici şi preoţi greco-catolici din Transilvania la mijlocul secolului al XIX-lea (1849-1875)”, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2006. Scurtu Elisabeta, „Biserici de lemn dispărute de pe Valea Rodnei”, în „Revista Bistriţei”, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2013. Şematismele Episcopiei greco-catolice de Făgăraş din 1835 şi 1842 şi ale Episcopiei greco-catolice de Gherla din 1867, 1877, 1882, 1890, 1894, 1896, 1898, 1900, 1903, 1906, 1914, 1925, 1930, 1932, 1941, 1947. Șimon Nestor, „Schițe monografice ale localităților din fostul Regiment II român de graniță de la Năsăud”, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2014. Varvari Ofilat, „Comuna Poiana-ilvei la începutul mileniului trei”, 2007.

83

2.75

hârtie

DORIN DOLOGA

ISAD(G)

2014