BN-F-00192

OFICIUL PAROHIAL GRECO-CATOLIC REBRIȘOARA

1851-1959

niv.Fond

PAROHIA GRECO-CATOLICĂ REBRIŞOARA

PAROHIA GRECO-CATOLICĂ REBRIŞOARA (RO-Rebrişoara)

1702-1948

12.07.1702

Parohia greco-catolică Rebrişoara s-a înfiinţat prin transformarea parohiei ortodoxe, la 12.07.1702, când preotul Vasile Purşucha din Rebrişoara a fost hirotonit de către episcopul greco-catolic Atanasie şi s-a desfiinţat în anul 1948. În anul 1761 credincioşii din Rebrişoara declarau înaintea comisarilor şi a delegatului protopopesc care efectuau o anchetă în legătură cu unirea românilor cu biserica Romei că au auzit despre acest lucru abia în anul 1760. Odată cu sosirea primei porunci în iarna anului 1760/1761 a călugărului ortodox Sofronie din Cioara, credincioşii au închis la 26 martie 1761 biserica şi nu au mai permis nici unui preot să ţină slujbă în ea. În anul 1761 credincioşii s-au declarat ortodocşi, iar preoţii greco-catolici. La 3 ianuarie 1761 Nichita Cotul din Rebrişoara arăta că preotul misionar Grigore Maior şi însoţitorii săi le-au interzis oamenilor să-şi îngrădească satul. În anul 1762 toţi cei 6 preoţi şi cele 307 familii din Rebrişoara s-au declarat greco-catolici. Actele normative care au reglementat activitatea parohiei au fost declaraţiile de unire cu biserica Romei din 21 martie şi iunie 1697, 07.10.1698, 05.09.1700, ianuarie 1701, diplomele de unire cu biserica Romei din februarie 1699 şi 19.03.1701, decretele nr. 151/17.07.1948, nr. 176/02.08.1948 şi nr. 358/30.11.1948 ale Prezidiului Marii Adunări Naţionale.Cu ocazia anchetei efectuate în anul 1761 credincioşii declarau că biserica veche de lemn rămasă de la străbuni a fost distrusă de tătari în anul 1717, iar pe cea actuală de lemn au construit-o înainte cu 43 de ani. Anul edificării ar corespunde anului 1718. Conscripţia făcută de către episcopul greco-catolic Atanasie Rednic în anul 1767 menţionează faptul că la Rebrişoara se aflau 2 biserici de lemn, una făcută de către săteni în anul 1725, iar cealaltă, construită „pe vale” (pe Gersa), a fost zidită în anul 1723 de către George Guşă. În altarul bisericii construite de către George Guşă pe terenul şi cu finanţarea lui Mâti a Mandii există o inscripţie care precizează faptul că biserica a fost edificată în anul 1721. Ambele biserici purtau hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril. Biserica din sat a fost construită se pare în anul 1725, iar cea de pe valea Gersei în anul 1721. Biserica din sat avea lungimea de 8,5 orgii (16,11 metri), lăţimea de 3 orgii (5,68 metri) şi înălţimea de 2,5 orgii (4,74 metri) . Biserica de lemn de pe valea Gersei are o serie de icoane pictate pe lemn ce provin din perioade diferite: Arhanghelul Mihail (secolul XVIII), Adormirea Maicii Domnului, Maria cu Pruncul (mijlocul secolului XVIII), Bunul Păstor (anul 1782), pictată de Vasilică din Cătina. După însemnarea de pe un Antologhion tipărit la Râmnic în anul 1737, aflăm că la 21 mai 1764 s-au dat „aceste cărţi, anume Triodul şi Straşnicul sfintei biserici mari a Rebrişorii” semnatarii fiind Vărărean Vasile, Ciuta Lup, Lup Ion, Galben Grigore, Olar Vasile, Nat Simion, Prahase Vasile, Băieş Lupu. Tot în anul 1764, la 2 iulie s-a achiziţionat şi un Penticostar din sârguinţa lui Gavrilă Olar şi a soţiei sale Sofia. Cu ocazia vizitării parohiilor din Districtul Bistriţei în anul 1768, episcopul greco-catolic Atanasie Rednic menţiona faptul că parohia Rebrişoara avusese un Molitvelnic înstrăinat. După cum arată inscripţia din Evanghelia din biserica de pe valea Gersei aceasta fusese cumpărată de către Gavrilă Olar cu soţia sa Gafta şi fusese donată bisericii în anul 1765. Pe icoanele de pe iconostasul celor două biserici se menţionează anul 1780 şi numele lui Vasile Zugrav. Este posibil ca bisericile să fi fost pictate din nou, sau să le fi fost completată pictura. Turnul de lemn al bisericii din sat a fost lovit în anul 1898 de un fulger. În anul 1904 biserica de lemn din sat a fost demolată. Biserica de lemn de pe valea Gersei există şi astăzi. În perioada iulie 1901 - noiembrie 1903 a fost construită biserica din cărămidă din Rebrişoara. Sfinţirea acesteia s-a făcut la 30 octombrie 1904. În anul 1947 la Gersa II a început să funcţioneze o capelă într-o sală de clasă. În anul 1733 biserica din Rebrişoara deţinea teren arabil de 12 cubuli (6 iugăre). În anul 1750 biserica poseda 2 terenuri intravilane şi terenuri arabile de 4 cubuli (2 iugăre). În anul 1762 biserica deţinea terenuri arabile de 3 cubuli (1,5 iugăre) şi fânaţ de 1 car (0,5 iugăre). În anul 1947 parohia dispunea de 31 iugăre şi 552 stânjeni pătraţi de teren (din care 23 iugăre şi 535 stânjeni pătraţi teren arabil, 7 iugăre şi 1510 stânjeni pătraţi, 107 stânjeni pătraţi pădure). În anul 1714 la Rebrişoara existau 4 preoţi care locuiau în case săteşti supuse dării. Ei aveau puţine pământuri bisericeşti şi foloseau pământuri proprii supuse dării. În anul 1733 la Rebrişoara funcţionau 6 preoţi, dintre care 5 greco-catolici (Vasile Purşucha - hirotonit la Alba Iulia de către episcopul greco-catolic Atanasie la 12 iulie 1702, Lazăr al popii Andrei - hirotonit de către episcopul maramureşean ortodox Dosoftei, acceptat la 24 septembrie 1724 de către episcopul greco-catolic Ioan Giurgiu Patachi, Dumitru al popii Gavril - hirotonit de episcopul maramureşean ortodox Dosoftei, acceptat la 8 mai 1733 de către episcopul greco-catolic Ioan Inochentie Klein, Petru al popii Gavril - hirotonit de către episcopul maramureşean ortodox Dosoftei, acceptat la 8 mai 1733 de către episcopul greco-catolic Ioan Inochentie Klein, Gavril - hirotonit de către episcopul maramureşean ortodox Dosoftei, acceptat la 25 septembrie 1725 de către episcopul greco-catolic Ioan Giurgiu Patachi) şi 1 ortodox (Vasile Vălean - hirotonit în Maramureş de către episcopul ortodox Iosif Stoica). Preotul ortodox Vasile Vălean avea 2 fii în casa sa, unul elev şi altul ţăran, care erau scutiţi de plata dărilor. Preoţii Vasile Vălean, Lazăr al popii Andrei şi Gavril aveau şi 8 ferdele de cereale din venitul anual al morii. În anul 1745 vicarul greco-catolic Petru Aron îi scria primarului din Bistriţa că în conformitate cu scrisoarea preoţilor greco-catolici din Rebrişoara, Vasile şi fiul său Ignat, fuseseră constrânşi de către săteni la plata dărilor după pământ. Sătenii afirmau că nu preoţii fuseseră impuşi, ci fiul laic al preotului Vasile. Vicarul arăta că fiul laic al preotului vieţuieşte împreună cu tatăl şi cu fratele său, deoarece trebuie să îi sprijine, întrucât soţiile acestora încetaseră din viaţă, iar conform prescripţiilor canoanelor aceştia trebuiau să ducă o viaţă celibatară. În anul 1746 magistratul bistriţean raporta că în Rebrişoara există un preot greco-catolic, Vasile, care vieţuieşte împreună cu 2 fii, dintre care 1, diacon, era scutit de sarcini, dar al doilea era laic şi cultiva pământuri censuale (impuse la plata dărilor). În consecinţă, comuna l-a impozitat pe fiul preotului Vasile, care era laic. Acesta, beneficiind de sprijinul protopopului greco-catolic din Năsăud, a refuzat să plătească darea după pământul folosit. La 18 octombrie 1746 diaconul Ignat din Rebrişoara se plângea vicarului greco-catolic Petru Aron, că fratele său, laic, a fost impus la plata contribuţiei după pământ, deşi locuia sub acelaşi acoperiş cu el şi cu tatăl lor, preotul comunei. În anul 1750 personalul bisericesc era compus din 5 preoţi şi 2 îngrijitori ai sacristiei. În anul 1752 este menţionat diacul Ignat din Rebrişoara. În anul 1755 sătenii din Rebrişoara s-au plâns din nou magistratului din Bistriţa că popa Ignat locuieşte în casa fratelui său, contribuabilul Ion a popii Vasile şi sub pretext că el ca preot este scutit de plata impozitelor, vrea să impună ca şi fratele său să fie scutit de plata dărilor. Comisarul l-a pus totuşi şi pe Ion a popii Vasile la plata contribuţiei. Atunci protopopul a venit în sat şi le-a spus sătenilor că dacă nu vor să plătească respectiva contribuţie pentru Ion a popii Vasile, atunci întreg satul va fi excomunicat. Când colectorul de dări a trimis totuşi executorii de dări şi în casa în care locuiau diaconul Ignat şi fratele său Ion, protopopul a interzis preoţilor să oficieze funcţiunile sacre. În acest fel căsătoriile nu au fost oficiate, mâncarea de la ospăţ s-a stricat, iar copilul unui credincios a rămas neînmormântat mai multe zile. Atunci când 2 credincioşi au mers la protopop pentru a solicita permisiunea de a se căsători acesta le-a spus: „Mergeţi la saşi, ei vă sunt de acum înainte popii, lăsaţi să vă cunune”. Credincioşii considerau că protopopul îl sprijină atât de mult pe Ion a popii Vasile deoarece acesta i-ar fi dat bani, mai mulţi chiar decât reprezenta plata contribuţiei. Chiar dacă acest lucru era adevărat, acesta nu era singurul motiv pentru care protopopul îl sprijinea pe diaconul Ignat şi pe fratele său Ion. În anul 1755 diaconul Ignat a popii lui Vasile Pop era jurat al scaunului protopopesc. El a îndeplinit această funcţie timp de peste 16 ani, protopopul preţuindu-l foarte mult. În anul 1757 la Rebrişoara sunt menţionaţi preoţii greco-catolici Dumitru şi Petre. În anul 1758 doi preoţi români din Rebrişoara au cerut magistratului Bistriţei să li se dea în arendă Muntele Cârstii, dar magistratul a respins cererea preoţilor. În anul 1761 aici funcţionau 7 preoţi greco-catolici: Ignat, Iftode, Dumitru, Grigore, Petru, Doroftei şi Vasile a popii. În anul 1765 aici erau menţionaţi 4 preoţi: popa Dumitru, popa Gersei, popa Simion, popa Vasile şi diaconul Ignat. Tradiţia populară aminteşte despre popa Dumitru de pe valea Popenilor (în Butuci), din care familie ar fi provenit un preot numit Ioan al lui Vasile a popii. În anul 1769 preoţii Vasile şi Petre din Rebrişoara primeau un ajutor de 12 florini fiecare, din cei 10.000 florini renani acordaţi de către Curtea de la Viena preoţilor greco-catolici din Transilvania pentru consolidarea unirii cu biserica Romei. În anul 1774 este menţionat preotul Iftode din Rebrişoara. Ancheta desfăşurată de către vice colonelul Carol Entzenberg, comandantul Regimentului II românesc de graniţă, probabil în anul 1778 sau în perioada imediat următoare (la 16 martie 1778 Carol baron von Entzenberg a fost înălţat la gradul de vice colonel), dezvăluia faptul că credincioşii din Rebrişoara nu mergeau cu plăcere la biserică. Alţi preoţi care au slujit în Rebrişoara au fost Natu Pop între 1790-1818 şi fiul acestuia Grigore Pop în perioada 1816-1865. La biserica de pe valea Gersei aproximativ în aceeaşi perioadă cu preotul Grigore Pop a slujit preotul Ioan Mureşan. În anul 1834 Grigore Pop şi Ioan Mureşan au fost numiţi asesori vicariali. Cei 2 preoţi au slujit împreună parohia cu cele 2 biserici. După ce Ioan Mureşan a încetat din viaţă în anul 1841, Grigore Pop a slujit singur în cele două biserici din Rebrişoara şi de pe valea Gersei. În anul 1851 Grigore Pop l-a luat ca preot cooperator (asociat) pentru biserica de pe valea Gersei pe fiul său Ştefan Pop. În timpul revoluţiei de la 1848-1849, când vicarul greco-catolic Macedon Pop s-a retras cu Regimentul II românesc de graniţă în Bucovina, Grigore Pop a îndeplinit funcţia de administrator al Vicariatului greco-catolic al Rodnei. În perioada 1851-1865 Ştefan Pop a slujit alături de tatăl său, Grigore Pop. După încetarea din viaţă a lui Grigore Pop în anul 1865, Ştefan Pop a slujit în ambele biserici, la Rebrişoara şi în biserica de pe valea Gersei. Comunitatea de pe valea Gersei a cerut în anul 1867 Episcopiei greco-catolice de Gherla, iar în 1871 Mitropoliei greco-catolice de Alba Iulia şi Făgăraş numirea unui preot pentru biserica de pe valea Gersei. Autorităţile bisericeşti au refuzat îndeplinirea cererii. Credincioşii de pe valea Gersei au cerut din nou în anul 1873 Episcopiei greco-catolice de Gherla acordarea unui preot pentru ei, angajându-se că vor construi casa parohială, vor plăti 1 mierţă de mălai de fiecare fum şi porţie canonică suficientă. Până atunci credincioşii de pe valea Gersei solicitau dispunerea unui preot care să oficieze liturghia duminică şi la sărbători cu plată, cărăuşia urmând să-i fie acordată gratis. Vicarul Grigore Moisil s-a deplasat la Gersa unde credincioşii au cerut ca până la rezolvarea situaţiei să li se dea un preot din comunele învecinate. Vicarul i-a informat că după ce s-a consultat cu preoţii din vecinătate a ajuns la concluzia că un singur preot nu-şi poate lua o asemenea responsabilitate şi că aceştia urmau să slujească pe rând la biserica de pe valea Gersei. Primul care a slujit la biserica de pe valea Gersei a fost Leon Pavelea de la Gimnaziul greco-catolic din Năsăud. Alţi preoţi care au slujit provizoriu la lăcaşul de cult de pe valea Gersei au fost Maxim Pop de la Gimnaziul greco-catolic din Năsăud, Ioan Man din Zagra şi Iacob Măierean (fiul preotului din Nepos). În anul 1882 Teodor Mureşan a fost numit ca preot cooperator. Deoarece veniturile care îi reveneau nu îi puteau asigura o existenţă materială decentă, Teodor Mureşan a solicitat şi a obţinut în anul 1889 numirea într-o parohie în Protopopiatul Buza. La 8 august 1888 preotul Ştefan Pop a încetat din viaţă. În perioada august-noiembrie 1888 parohia a fost administrată de preotul din Nepos, Iacob Măierean. Prin Ordinul nr. 7098 din 10 noiembrie 1888 al Episcopiei greco-catolice de Gherla a fost numit ca preot la Rebrişoara pe Anton Precup. În anul 1913 Anton Precup a fost numit asesor vicarial. În perioadele 10 august 1901-10 iunie 1902 şi 10 mai 1909-5 august 1911 acesta a administrat provizoriu Vicariatul greco-catolic al Rodnei. Anton Precup a slujit singur la ambele biserici până la 30 mai 1926, când la biserica de pe valea Gersei a fost numit Ioan Mihalca. În anul 1931 Anton Precup s-a îmbolnăvit, iar la 7 august 1932 a încetat din viaţă. După încetarea din viaţă a lui Anton Precup, Ioan Mihalca a administrat provizoriu întreaga parohie până la 22 ianuarie 1933, când a fost numit ca preot Petru Scridon, care slujea în Chiuza. La 11 mai 1933 preotul Petru Scridon s-a reintegrat cu ordinul nr. 2443 din 1933 al Episcopiei greco-catolice de Gherla în parohia Chiuza, preotul Ioan Mihalca fiind numit la 1 ianuarie 1934 administrator parohial. Temporar au slujit mai ales la biserica de pe valea Gersei preoţii Emil Boşca din Năsăud şi Ioan Moldovan din Nepos. La 1 ianuarie 1934 a fost numit ca şi preot la biserica de pe valea Gersei Emil Irini, care slujea în parohia Olpret. În capela care a început să funcţioneze începând cu 14 septembrie 1947 în sala de clasă din Gersa II au slujit până la 13 mai 1948 (când autorităţile statului şi-au dat acordul pentru edificarea unei biserici) alternativ preoţii Emil Irini şi Ioan Mihalca. Ca urmare a cererii unui număr de 85 credincioşi, prin ordinul nr. 2408 din 13 mai 1948 Episcopia greco-catolică de Gherla l-a numit preot la Gersa II pe Gavril Vălean. În perioada 1733-1767 parohia Rebrişoara a făcut parte din Protopopiatul greco-catolic Năsăud, iar între 1786-1948 din Vicariatul greco-catolic al Rodnei, care au aparţinut în perioada 1733-1853 de Episcopia greco-catolică de Făgăraş (episcopie înfiinţată în anul 1721) şi în intervalul 1853-1948 de Episcopia greco-catolică de Gherla (episcopie înfiinţată în anul 1853).

Fondul a fost preluat în anul 1978 și a fost prelucrat în anul 2010.

Parohia ortodoxă română Rebrişoara.

Privind delimitarea parohiei greco-catolice Gersa, aniversările, problemele religioase, sectele, confesionale, administrarea proprietăţilor bisericeşti, construcţia şi administrarea bisericii şi a capelei, personalul bisericesc-şcolar, asociaţiile religioase, statisticile bisericeşti-şcolare, de stare civilă, culturale, abuzuri maghiare, administrative, ordine publică, propagandă, politice, depunerea jurământului de către Garda Naţională a comunei Rebrişoara, cercetăşie, sociale, constituirea Comitetului Apărării patriotice şi a Sfatului de împăciuire, bugetele bisericeşti-şcolare, financiare.

Permanent.

Pe probleme cronologic.

10 BN

Fără restricţii.

Fără restricţii.

română maghiară

latină

190

Izvoare inedite: Serviciul Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale, fond: Mitropolia unită Blaj. Serviciul Judeţean Bistriţa-Năsăud al Arhivelor Naţionale, fond: Anton Coşbuc. Idem, fond: Emil Precup. Idem, fond: Vicariatul greco-catolic al Rodnei. Serviciul Judeţean Cluj al Arhivelor Naţionale, Colecţia de documente Blaj. Idem, fond: Episcopia greco-catolică de Gherla. Legislaţie: „Monitorul Oficial al României”, nr. 164 din 19.07.1948, partea I A. Ibidem, nr. 177 din 03.08.1948, partea I A. Ibidem, nr. 281 din 02.12.1948, partea I A. Lucrări: Andrei Mirela, „La graniţa Imperiului. Vicariatul Greco-Catolic al Rodnei în a doua jumătate a secolului al XIX-lea”, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2006. Chintăuan Ioan, Bolog Mihaela, Pop Florica, „Biserici de lemn din Bistrița-Năsăud - ghid”, Editura Supergraph, Cluj-Napoca, 2002. Feneşan Costin, „Izvoare de demografie istorică”, vol. I, Direcţia Generală a Arhivelor Statului din R.S.R., Bucureşti, 1986. Miron Greta Monica, „...porunceşte, scoale-te, du-te, propovedueşte..." Biserica greco-catolică din Transilvania. Cler şi enoriaşi (1697-1782)”, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2004. Muti Leon, Hoha Nicolae, „Biserica, o poartă deschisă spre cer”, Editura Karuna, Bistriţa, 2009. Muti Leon, „Rebrişoara - mărturii pentru eternitate”, Editura Eurograph, Cluj-Napoca, 2004. Porumb Marius, Moraru Onisie, Baciu Ioan (coordonatori), „Monumente istorice şi de artă religioasă din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului”, Cluj-Napoca, 1982. Precup Emil, „Cuvântări ocazionale (predici) de Anton Precup fost paroh în Rebrişoara (Năsăud) protopop şi arhidiacon onorariu”, Gherla, 1937. Scurtu Elisabeta, „Biserici de lemn dispărute de pe Valea Rodnei”, în „Revista Bistriţei”, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2013. Şematismele Episcopiei greco-catolice de Făgăraş din 1835 şi 1842 şi ale Episcopiei greco-catolice de Gherla din 1867, 1877, 1882, 1890, 1894, 1896, 1898, 1900, 1903, 1906, 1914, 1925, 1930, 1932, 1941, 1947. Șimon Nestor, Schițe monografice ale localităților din fostul Regiment II român de graniță de la Năsăud, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2014. Şotropa Virgil, „Contribuţii la istoria bisericească”, în „Arhiva Someşană”, nr. 21, Editura Regia Cooperativă Regna, Năsăud, 1937. Şotropa Virgil, Ciplea Alexandru, „Documente bisericeşti”, în „Arhiva Someşană”, nr. 2, Tipografia Naţională G. Matheiu, Năsăud, 1925. Şotropa Virgil, „Două tablouri istorico-statistice din anii 1714 şi 1733 privitoare la preoţii români din Valea Someşului”, în „Arhiva Someşană”, nr. 28, Năsăud, 1940, în „Arhiva Someşană (1924-1994)”, Editura Tipomur, Târgu Mureş, 1994. Idem, „Revolta Districtului năsăudean 1755-1762”, în „Arhiva Someşană”, nr. 27, Editura Regia Cooperativă Regna, Năsăud, 1937. Tiron Dumitru a lui Ştefan, „Contribuţii la monografia comunei Rebrişoara”, (manuscris), Rebrişoara, 1984.

46

0.90

hârtie

DORIN DOLOGA

ISAD(G)

2014