BN-F-00153

OFICIUL PAROHIAL GRECO-CATOLIC BISTRIȚA

1885-1955

niv.Fond

PAROHIA GRECO-CATOLICĂ BISTRIŢA.

PAROHIA GRECO-CATOLICĂ BISTRIŢA (RO-Bistriţa)

1750 (ca.)-1948

Denumirea oficială a instituţiei era Parohia greco-catolică Bistriţa. Acesta s-a înfiinţat în anul 1750 şi s-a desfiinţat în anul 1948. Parohia s-a înfiinţat târziu deoarece saşii din Bistriţa nu dădeau voie românilor să-şi construiască biserici şi chiar i-au alungat în mai multe rânduri din oraş. În anul 1713 magistratul bistriţean a decis alungarea românilor din Bistriţa. Cu acest prilej au fost izgonite din Bistriţa peste 50 familii de români. În anul 1733 la Bistriţa se aflau 70 familii greco-catolice (circa 350 locuitori), care nu aveau nici preot propriu şi nici biserică. În anul 1750 în suburbiile Bistriţei (în afara oraşului) trăiau 970 credincioşi greco-catolici (circa 200 familii). Actele normative care au reglementat activitatea Parohiei greco-catolice Bistriţa au fost declaraţiile de unire cu biserica Romei din 21 martie şi iunie 1697, 07.10.1698, 05.09.1700, ianuarie 1701, diplomele de unire cu biserica Romei din februarie 1699 şi 19.03.1701, decretele nr. 151/17.07.1948, nr. 176/02.08.1948 şi nr. 358/30.11.1948 ale Prezidiului Marii Adunări Naţionale. Funcţia parohiei era în primul rând una religioasă şi confesională, dar şi una administrativă privind bunurile bisericeşti, de personal, şcolară, de stare civilă şi financiară. Principalele atribuţii, în acelaşi timp şi obligaţii ale preotului erau cea sacramentală şi cea pastorală. Acestea îi dădeau dreptul de a administra toate sacramentele (cu excepţia sacramentului hirotonirii). Parohia era condusă de către preot, ajutat de curatoratul bisericesc şi de senatul şcolar. Adunarea credincioşilor hotăra în problemele importante și alegea curatoratul bisericesc şi senatul şcolar. În anul 1750 credincioşii greco-catolici din Bistriţa au primit ca donaţie o mică biserică de lemn din Cuşma pe care au aşezat-o în partea oraşului numită Hrube, pe aria de făcut cărămizi a lui Mitru Bilegan. Pentru casa (menţionată ca şi paraclis, şopron, şură) din Hrube (zona străzii actuale Constantin Roman Vivu) unde ţineau serviciile religioase şi pentru casa unde stăteau, credincioşii greco-catolici bistriţeni plăteau magistratului bistriţean 10 florini anual. În fruntea comunităţii româneşti din zona Hrubelor se afla judele Toader Bilegan. În anul 1759 protopopul greco-catolic de Năsăud, Anton, a cerut împărătesei Maria Tereza permisiunea ca românii bistriţeni să ocupe biserica din uliţa Ungurească şi care era cam deteriorată, dar magistratul bistriţean s-a opus. În anul 1762 în suburbiile Bistriţei trăiau 207 familii (circa 1000 credincioşi) greco-catolici care aveau o biserică. Începând cu anul 1771 preoţii greco-catolici bistriţeni au cerut magistratului bistriţean acordarea unui loc pentru biserică. Ca urmare a solicitărilor venite de la Curtea de la Viena şi a Guberniului de la Sibiu pentru satisfacerea cererilor românilor, senatul bistriţean a decis în 1783 acordarea unui loc românilor pentru construirea unei biserici de 16 stânjeni lăţime şi 34 stânjeni lungime, dar predarea efectivă a acestuia în posesie către români s-a făcut abia în anul 1786. Pe acest loc între anii 1790-1792 românii greco-catolici bistriţeni au construit o biserică de lemn. Aceasta se afla în zona numită ,,Între Măierişti", lângă care au construit şi o casă parohială (azi str. Crinilor). Hramul bisericii era Intrarea în biserică a Maicii Domnului. Construită în grabă, fără un plan bine pus la punct, biserica de lemn din Bistriţa s-a deteriorat destul de repede şi a trebuit reparată. Biserica avea un turn în care se aflau 2 clopote. Unul din clopote fusese probabil comandat în perioada strângerii fondurilor pentru construcţia bisericii deoarece purta inscripţia „anno Domini 1789”. Inventarul din anul 1894 specifica faptul că clopotniţa bisericii era prevăzută cu un clopot dăruit de doamna cândva Maria de Frank. În anul 1889 acoperişul bisericii a fost schimbat. În anul 1860 românii din Bistriţa au cerut împăratului să le acorde biserica şi mănăstirea minoriţilor care stăteau pustii, în timp ce comunitatea lor se înghesuia în vechea sa biserică de lemn din afara zidurilor oraşului. Ei reuşesc în cele din urmă, împotriva voinţei guvernului de la Budapesta şi a magistratului orăşenesc să cumpere în 1894 cu 35000 florini biserica minoriţilor cu sprijinul episcopului greco-catolic Ioan Szabo al Gherlei care a efectuat în acest scop mai multe călătorii la Budapesta şi Roma. Pentru a putea fi pusă în stare de funcţionare, în cursul anului 1895 s-au efectuat reparaţiile necesare. Aceste reparații au costat 12 000 florini. În anul 1923 biserica greco-catolică fostă minorită a suferit noi reparaţii. Biserica greco-catolică fostă a minoriţilor purta hramul Intrării în biserică a Preasfintei Fecioare Maria. După intrarea în funcţiune a bisericii de piatră fostă a minoriţilor în anul 1895, biserica de lemn a fost donată în anul 1897 credincioşilor greco-catolici din Lechinţa. În anul 1762 parohia nu avea nici un fel de proprietăţi. Protopopul Ioan Simoneti care a slujit între anii 1816 şi 1829 a obţinut de la magistratul orăşenesc porţiunea canonică pentru preotul greco-catolic al Bistriţei, cu o întindere de 16 iugăre (din care teren arabil era puţin). Parohia greco-catolică Bistriţa deţinea în anul 1862 16,91 iugăre, din care însă numai 2,708 iugăre erau terenuri arabile. Venitul cadastral (din exploatarea pământului) era de 87 florini. În anul 1947 parohia greco-catolică Bistriţa deţinea 29 iugăre de teren. În anul 1894 biserica greco-catolică din Bistriţa dispunea de 14 icoane, dintre care 7 cu rame aurite. În ceea ce priveşte cărţile religioase, în anul 1894 biserica dispunea de 19 volume. La început credincioşii nu aveau preot şi numai ocazional venea câte un călugăr sau un preot din satele învecinate pentru a săvârşi liturghia. În anul 1755 vicarul general greco-catolic Geronte Cotorea l-a numit pe oştezanul (locuitorul din mahalalele oraşului) Cosma Stăvaru ca şi clopotar (deşi casa de rugăciune nu avea încă clopote) şi paraclisier. În anul 1761 la Bistriţa funcţiona preotul greco-catolic Dumitru Ursu. În anul 1766 erau menţionaţi la Bistriţa 977 credincioşi, preotul Dumitru Ursu, capelanul (preotul ajutător) Lupu, 2 cantori (Vasilică a Horhondarului şi Oanea a lui Gavrilă Rus) şi clopotarul Cosma Moldovan. În anul 1767 episcopul greco-catolic Atanasie Rednic menţionează existenţa la Bistriţa a 970 credincioşi care aveau 1 preot, 2 capelani (preoţi ajutători), 1 cantor şi 1 clopotar. În anul 1771 este menţionat popa Lup, în 1773 popa Dumitru, iar în anii următori Alexandru Fiscuti (originar din localitatea Fiscut). La Bistriţa se afla şi sediul Protopopiatului greco-catolic cu acelaşi nume. La început protopopul era şi preot al parohiei Bistriţa. Primul protopop greco-catolic al Bistriţei a fost Alexandru Fiscuti. El a condus protopopiatul între anii 1780-1784. În anul 1788 la Bistriţa funcţiona preotul greco-catolic Leonte Căplanu, diacul Moldovan Toader şi fătul Simeon Fante. În anul 1790 este menţionat fătul Petre Rebrişorean şi fătul cel bătrân Gheorghe a lui Simion. În anul 1795 preot era Moldovan Toader (acesta era menţionat ca diac în anul 1788). În perioada 1795-1816 a funcţionat ca preot la Bistriţa viceprotopopul Ştefan Vlad. Reşedinţa acestuia era la Sărăţel. În perioada 1816-1829 la Bistriţa activa preotul şi protopopul Ioan Simoneti. În paralel cu Ioan Simoneti în anul 1816 a fost numit ca preot la Bistriţa Ioan Vârtic (originar din Mocod). Ioan Vârtic a păstorit doar un an, între 1816-1817. În intervalul 1825-1830 protopopul Ioan Simoneti a avut ca şi capelan (preot ajutător) pe Toma Albani (originar din Şieuţ; a ajuns călugăr la mănăstirea de la Blaj). În intervalul 1829-1867 a activat ca preot şi viceprotopop la Bistriţa Ioan Maior (originar din Bucerdea). Ioan Maior a avut ca şi capelan pe Ioan Chita, care a slujit la Bistriţa între anii 1832-1844. A urmat apoi ca şi capelan Avram Cătană (între 1845-1850), Ioan Chita junior (între 1855-1864). În anul 1864 protopopul Ioan Maior avea o vârstă înaintată, astfel că a primit ca şi ajutor pe Alexandru Silaşi (din Sânnicoara Aurie), ca şi capelan şi protopop ajutător. Odată cu încetarea din viaţă a lui Ioan Maior în 1867, Alexandru Silaşi a fost numit paroh şi protopop al Bistriţei. În anul 1901 Alexandru Silaşi a încetat din viaţă, în locul său fiind numit Gherasim Domide (preot la Rodna), care şi-a adus ca şi capelan pe Ciril Negruţiu. Odată cu încetarea din viaţă a lui Gherasim Domide în anul 1909, a fost numit ca şi protopop Gheorghe Stanciu. Acesta a fost mutat disciplinar în anul 1915. În timpul lui George Stanciu a fost numit ca şi capelan preotul Ioan Petringel, care a slujit în această calitate în perioada 1910-1924, când a fost promovat protopop al Bistriţei. Lui George Stanciu i-a urmat ca paroh şi protopop Dionisie Vaida în intervalul 1915-1924. În timpul protopopului Ioan Petringel s-au ocupat posturile de preoţi în Bistriţa prin numirea lui Vasile Tătaru (venit de la Ţigmandru) în anul 1926 şi postul al treilea care a fost completat de preotul Ioan Sângeorzan (originar din Bistriţa). Parohia greco-catolică Bistriţa a aparţinut de Protopopiatul greco-catolic Năsăud (1750-1780) şi de Protopopiatul greco-catolic Bistriţa (1780-1948) care făceau parte din Vicariatul greco-catolic al Rodnei (1786-1948) şi din Episcopia greco-catolică de Făgăraş (1750-1853) şi Episcopia greco-catolică de Gherla (1853-1948). Pe o treaptă superioară se afla Mitropolia greco-catolică de Alba Iulia şi Făgăraş şi papa de la Roma. În anul 1835 de parohia greco-catolică Bistriţa aparţineau 15 filii (filiale), în anul 1842 16 filii, între 1867-1877 5 filii, în perioada 1882-1903 8 filii, în anul 1906 6 filii, între 1914-1925 7 filii, în intervalul 1930-1932 6 filii, iar între 1941-1948 3 filii.

Fondul a fost preluat în anul 1976 și a fost prelucrat în anul 1995.

Protopopiatul ortodox român Bistriţa.

Privind proprietăţile bisericii greco-catolice, situaţia şcolii greco-catolice, de stare civilă, cumpărarea bisericii minoriţilor şi repararea acesteia, construcţia bisericii din Viişoara, populaţia parohiilor greco-catolice Ardan, Bârla, Neţeni, Ruştior, Sebiş, Şieu Cristur, Şirioara, Şoimuş, Lunca, Domneşti, Sărata, Şieu Măgheruş, Chiraleş, Arcalia, financiare a parohiei greco-catolice Bistriţa.

Permanent.

Cronologic pe probleme.

10 BN

Fără restricţii.

Fără restricţii.

română germană maghiară

latină

149 - pt. preluarea 1/1976 901 - pt. preluarea 2/2010

Izvoare inedite: Serviciul Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale, fond: Mitropolia unită Blaj. Serviciul Judeţean Bistriţa-Năsăud al Arhivelor Naţionale, fond: Protopopiatul greco-catolic Bistriţa. Idem, fond: Vicariatul greco-catolic al Rodnei. Serviciul Judeţean Cluj al Arhivelor Naţionale, Colecţia de documente Blaj. Idem, fond: Episcopia greco-catolică de Gherla. Legislaţie: „Monitorul Oficial al României”, nr. 164 din 19.07.1948, partea I A. Ibidem, nr. 177 din 03.08.1948, partea I A. Ibidem, nr. 281 din 02.12.1948, partea I A. Lucrări: Feneşan Costin, „Izvoare de demografie istorică”, vol. I, Direcţia Generală a Arhivelor Statului din R.S.R., Bucureşti, 1986. Retegan Simion, „Parohii, biserici şi preoţi din Protopopiatul greco-catolic al Bistriţei la mijlocul secolului al XIX-lea”, în Emandi Emil Ioan (coordonator), „Revista Bistriţei”, vol. VII, Casa Editorială şi de Presă Glasul Bucovinei, Iaşi-Rădăuţi, 1993, p. 163-177. Şematismele Episcopiei greco-catolice de Făgăraş din 1835 şi 1842 şi ale Episcopiei greco-catolice de Gherla din 1867, 1877, 1882, 1890, 1894, 1896, 1898, 1900, 1903, 1906, 1914, 1925, 1930, 1932, 1941, 1947.

378

2.80

hârtie

DOLOGA DORIN

ISAD(G)

2014