BN-F-00018

PRIMĂRIA ORAȘULUI BISTRIȚA

1766-1950

niv.Fond

PRIMĂRIA ORAŞULUI BISTRIŢA (1366-1950) SFATUL POPULAR AL ORAŞULUI BISTRIŢA (1950-1968) CONSILIUL POPULAR AL MUNICIPIULUI BISTRIŢA (1968-1990) PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BISTRŢA (1990- )

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BISTRIŢA (RO-Bistriţa*

1366-

Veche așezare în nord-estul Transilvaniei, orașul poartă denumirea râului din apropiere, Bistrița. Preluat de la populația autohtonă și transmis către grupurile de germani ce s-au așezat în această parte a Transilvaniei în jurul anului 1200, vechiul nume s-a păstrat până în zilele noastre, deși noii veniți – pentru a le aduce în memorie locurile lor de baștină- i-au dat o altă denumire: Nösen. La invazia tătaro-mongolă din anul 1241 Bistrița era socotită târg, dar distrugerile provocate de această invazie a întrerupt pentru câteva decenii dezvoltarea localității. De aceea, abia în ultimul deceniu al secolului al XIII-lea locuitorii Bistriței erau pomeniți ca orășeni şi numai din prima jumătate a secolului al XIV-lea Bistrița este socotită printre orașele mari ale Transilvaniei ca: Brașov, Sibiu sau Sighișoara. La fel ca și celelalte grupuri de germani stabiliți în Transilvania, cei din Bistrița au beneficiat de dreptul de a-și alege proprii dregători, de a-și organiza o biserică autonomă și de a-şi valorifica în folosul lor și a oficialității supreme, regalitatea, bogățiile solului și ale subsolului. În fruntea comunității erau comiții, care în graiul popular săsesc purtau numele de greavi şi care în perioada colonizării și până în a doua jumătate a secolului al XIV-lea au jucat un important rol administrativ, fiscal, judecătoresc și militar. Potrivit privilegiului din 1330 dat de regina Elisabeta, locuitorii orașului și a scaunului săsesc liber Bistrița sunt scoși de sub jurisdicția voievodală și nobiliară. Este instituită funcția de jude orășenesc, personalitate aleasă de locuitorii Bistriței din rândul orășenilor de vază, comitele Bistriței fiind numit în continuare de regină. Comunitatea orășenească era prevăzută cu drepturi administrative și judecătorești și avea în frunte un consiliu condus de un jude, conducerea orașului rămânând în continuare în mâinile unui grup restrâns de familii înstărite, urmași ai primilor greavi. Dezvoltarea orașului a permis apariția unei puternice pături de negustori și meșteșugari. Privilegiul dat de regele Ludovic I la 11 iunie 1366, prin care se limita posibilitatea alegerii pe viitor a juzilor din rândul patriciatului săsesc și a posibilității ca aceștia să fie aleși din rândul negustorilor și a meșteșugarilor din oraș, a întărit rolul magistratului Bistriței, care devine treptat și organul de conducere și al locuitorilor din district, autoritățile locale, juzii și jurații sătești putând fi instalați doar cu asentimentul acestuia. În anul 1409, Bistrița beneficiază de dreptul de a se înconjura cu ziduri de piatră. Prin diploma din anul 1475, regele Matei Corvin confirmă alipirea Văii Rodnei magistratului orașului Bistrița. Din punct de vedere teritorial-administrativ, districtul Bistriței era format în secolul al XVI-lea din oraș, districtul săsesc și ținutul românesc al Văii Someșului. Districtul Bistrița avea o registratură separată față de oraș. Instituțiile de autoadministrare a orașului erau: Magistratul (format din juzi având în frunte pe judele suprem), cei 12 jurați și centumvirii (corpul bătrânilor). Judele suprem era reprezentantul orașului în dietă, la Universitatea săsească sau la curtea regală. In anul 1529, Bistrița împreună cu ținuturile aparținătoare au fost conferite de către Ioan Zapolya, pentru aproape 20 de ani, domnului Moldovei, Petru Rareș. În secolul al XVI-lea Bistrița obține dreptul de a bate monedă proprie, drept pe care-l mai aveau doar orașele Cluj și Sibiu. Ocuparea Transilvaniei de către habsburgi la începutul secolului al XVIII-lea avea să aducă mari transformări în ceea ce privește drepturile orașului asupra teritoriilor din district. La 1762 Valea Someșului a fost militarizată și scoasă de sub jurisdicția orașului, ceea ce a avut un impact economic negativ asupra dezvoltării ulterioare a orașului. După revoluția de la 1848-1849, Transilvania a fost împărțită în 6 districte civile și militare (1850), Bistrița făcând parte din districtul Reteagului. Din 1852 aceste districte au fost reduse la cinci, printre care și districtul Bistrița. În anul 1854 se procedează la o nouă împărțire administrativă în 10 prefecturi. Printre ele se număra și Prefectura Bistriței, împreună cu ținutul Năsăudului, cu capitala la Bistrița. Prefectura era împărțită în 10 preturi. Autoritatea magistratului asupra orașului încetează la 1876, când ia ființă Comitatul Bistrița-Năsăud, format prin unirea districtului Bistriței cu cel al Năsăudului și câteva localități din comitatele Dăbâca și Solnocul Interior. În urma Unirii Transilvaniei cu România și a unificării administrative, atribuțiile magistratului sunt preluate de Primăria orașului Bistrița (1918-1940). În perioada 1940-1944, Bistrița împreună cu nordul Transilvaniei a făcut parte din Ungaria. După 1944, localitatea Bistrița revine la România. În urma reorganizării administrative din anul 1949, atribuțiile primăriei sunt preluate de către Comitetul provizoriu al orașului Bistrița, până în anul 1950, când sunt preluate de Sfatul popular al orașului Bistrița, iar din 1968 de Consiliul popular orășenesc Bistrița. În luna iulie 1979 Bistrița este ridicat la rangul de municipiu, așa încât se modifică și denumirea în Consiliul municipal Bistrița. Din 1990 se numește Primăria orașului Bistrița.

Fondul a fost preluat de la Sfatul Popular al oraşului Bistriţa în anul 1959 şi de la Consiliului Popular al oraşului Bistriţa în anii 1979, 1981, 1982.

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BISTRIŢA, CONSILIUL POPULAR JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD

Cele mai importante documente sunt: protocoale, procese-verbale, corespondenţă, schiţe, hărţi, amenajamente, inventare, care se referă la toate problemele rezultate din administratarea oraşului, sistematizarea oraşului, funcţionarea breslelor, întreţinerea şcolilor, administrarea proprietăţilor agricole, organizarea reţelei sanitare.

Selecționări ale documentelor din fondul Primăria oraşului Bistriţa au avut loc în anii 1959, 1961, 1963, 1982.

Cronologic pe probleme

10 BN

fără restricţii

fără restricţii

română germană maghiară latină

latină, gotică

9 (prel.1/1959) 297 619

La Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Cluj se păstrează aproximativ 200 m.l. din fondul "Primăria oraşului Bistriţa".

Legislație: 1. "Arondarea localităţilor din judeţul Năsăud în aprilie 1948", în "Buletinul Oficial al judeţului Năsăud", nr. 7/1948 2. „Az évi törvények gyüjtemenyi”, 1876-1886. 3. "Buletinul Oficial al R.P.R, 1950-1990; 4. „Colecţiune de legi, decrete, regulamente, 1944-1950”. 5. "Decretul nr. 259/1950 privind organizarea şi funcţionarea Sfaturilor Populare", în "Buletinul Oficial", nr. 122/1950. 6. "Decretul nr. 331/1952 privind modificarea Legii nr. 5/1950 privind raionarea administrativ economică a teritoriului RSR", în "Buletinul Oficial", nr. 50 din 27 septembrie 1952. 7. "Decretul nr. 12/1956 cu privire la modificarea Legii nr. 5/1950 pentru raionarea administrativ-economică a teritoriului RSR", în "Buletinul Oficial", nr. 1 din 10 ianuarie 1956 8. „Gazeta Oficială a Consiliului Dirigent'', 1918-1920. 9. Hamangiu,C, „Codul general al României-legi uzuale, 1919-1940. 10. "Împărţirea administrativă a teritorilor alipite pe judeţe, notariate şi comune în 1919", Bucureşti, 1919 11. " Legea de unificare administrativă din 14 iunie 1924", în C. Hamangiu, "Codul general al României. Legi noi de unificare.", vol. XI-XIII, pp. 338-403. 12. " Legea administrativă din 27 martie 1936", în C. Hamangiu, "Codul general al României. Legi noi de unificare.", vol.XXIV, pp. 342-402. 13. " Legea dministrativă din 14 august 1938", în C. Hamangiu, "Codul general al României. Legi noi de unificare.", vol.XXVI, pp. 1471-1577. 14. " Legea nr. 2 din 16 februarie 1968 privind organizarea administrativă", în "Buletinul Oficial nr. 17 din 17 februarie 1968. 15. „Ordinațiunea nr. 40 a cr. guvernator civil și militar din 7 decembrie 1849, pentru cr. comandanți militari de districte de la Cluj, Alba Iulia, Reteag, Odorheiu, Făgăraș și către comitele națiunii săsești pentru activitatea funcționară a aleșilor sătești”, în „Culegere de preînaltele patente împărătești ce au ieșit pentru Transilvania, asemenea și publicațiunile și ordinațiunile cr. guberniu civil și militar, cuprinzătoare de periodul de la 19 iulie 1849 până la sfârșitul lui februarie 1850”,1850, pp. 103-112. Lucrări: 1. Bâca Ioan și Onofreiu Adrian, „Evoluția administrativ-teritorială a județului Bistrița-Năsăud”, în „Revista Bistriței”, XX, Bistrița 2006, pp. 349-369. 2. Bâca Ioan și Onofreiu Adrian, „Modele comparative de organizare administrativ-teritorială și instituțională a județului Bistrița-Năsăud”, în „Studii și cercetări etnoculturale”, XVI, Bistrița, 2011, pp. 451-476. 3. Bâca Ioan și Onofreiu Adrian, „Bistrița 750. Coordonate geografice și istorice”, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2014. 4. Beredea Ancuţa, „Breslele meşteşugăreşti şi deyvoltarea economică a Ardealului”, Editura U.T. Press, Cluj-Napoca, 2015. 5. Berger, Albert, „Urkunden - Regesten aus dem Archiv der Stadt Bistritz in Siebenbürgen 1270-1570”, vol. I-II, Böhlau Verlag Köln Wien 1986. 6. Berger, A., „Urkunden – Regesten aus dem alten Bistritzer Archiv 1202-1503; 1892-1895”, în „Bistritzer Gymnasial programm 1893-1895”, Bistrița, 1895. 7. Benkö Josephus, „Transilvania Sive Magnus Principatis olim Dacia Mediteranea dictus orbi mondum satis cognitus”, Vindobonae, 1778; ed. II, Claudiopolis, 1834. 8. Csallner, Emil, „Denkwürdigkeiten aus dem Nösnergrau. Ein zeitkundlicher Beitrag zur Geschichte der Stadt, des Kapitels und des Distriktes Bistritz”, Bistritz, 1941. 9. Dănilă Ștefan, „Bistrița – scurt istoric”, Cluj, 1969. 10. Gaiu Corneliu, Duda Vasile, „Topografia monumentelor din municipiul Bistrița. Centrul istoric”, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2009. 11. Gaiu Corneliu, „Reglementări urbanistice la Bistrița până la cel de-al doilea război mondial”, în „Sașii transilvăneni între statornicire și dezrădăcinare”, editori Corneliu Gaiu, Valentin Orga, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2006, pp. 109-126. 12. Ghițan Teodor, „Raionul și orașul Bistrița”, mss. 13. Goldemberg Samuel, „Contribuţii la istoria Bistriţei şi a Văii Rodnei", în „Studia Universitatis Babes-Bolyai”, Series Historica, Cluj-Napoca, I,1960, pp. 59-79. 14. Gollner Carl, „Geschichte der Deutschen auf dem Gebiete Rumaniens", Bucureşti, 1979. 15. Kisch, Oskar, „Die wichtigsten Ereignisse aus der Geschichte von Bistritz und des Nösnergaues von der zeit Kolonisten – Einwanderung bis zur Gegenwart in zwei Bänden”, I Band 1141-1699, Bistrița. 16. „Îndrumător în Arhivele Statului - Judeţul Bistriţa-Năsăud. Îndrumătoare arhivistice. 21”, Bucureşti, 1988, pp. 59-69, 327-332. 17. Meruţiu Vasile, „Judeţele din Ardeal şi Maramureş până în Banat. Evoluţia teritorială”, Cluj, 1929, pp. 58-72. 18. „Monografia orașului Bistrița”, 1975, mss. 19. Niedermaier P., „Dezvoltarea urbanistică a unor orașe transilvănene din secolul XII până în secolul XVI”, în „Studii de istorie a naționalităților conlocuitoare și a înfrățirii lor cu națiunea română – națiunea germană”, volumul I, Editura Politică, București, 1976, pp. 115-201. 20. Onofreiu Adrian, „Orașul Bistrița în timpul administrației militare sovietice (13 octombrie 1944 - 13 martie 1945). Mărturii documentare”, în „Revista Bistriței”, XVI, 2002, pp. 355-376. 21. Onofreiu Adrian, „Bistrița, încercări monografice după 1918”, în „Revista Bistriței”, XXV, 2011, pp. 245-257. 22. Pașcu Ștefan, „Din trecutul istoric al orașului Bistrița”, în „File de istorie” I, 1971, pp. 11-23. 23. Suciu Coriolan, „Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania”, vol.I, Bucureşti, 1966, p. 81. 24. von Treunfeld, Ignaz Lenk, „Siebenbürgens geographisch, topographisch, statistisch, hydrographisch und orographisches Lexikon mitttelst eines Bersuches seiner Landkarten-Beschreibung bearbeitet und alphabetisch geordnet”, Erster Band A-F, Wien, 1839, pp. 148-151. 25. Windisch von, Karl Gottlieb, „Geographie des Großfürstenthums Siebenbürgen”, I-III Theil, Preßburg, 1790. 26. Zimmermann Franz, „Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenbürgen”, Band I, Köln, 1892.

2254

116.00

hârtie

CORNELIA VLAŞIN

ISAD(G)

2014