Unitate de descriere
Trimite o sesizare referitoare la această cotă
Tribunalul Judeţului Botoşani
Date extreme: 1840-1953 / Cota UD: BT-F-00056 / Nivel: niv.Fond
Informații de identificare
Cotă
BT-F-00056
Titlu
Tribunalul Judeţului Botoşani
Datele extreme de creare
1840-1953
Nivelul descrierii
niv.Fond
Informații despre context
Istoria instituţională/Nota biografică
Instanţa de judecată care conform art. 280 din cap. VIII al Regulamentului Organic a fost organizată sub denumirea de Judecătoria ţinutului Botoşani, cu sediul în oraşul Botoşani - ulterior, devenită Tribunalul jud. Botoşani- îşi începe activitatea la 1.01.1832. Prima ,,Giudecătorie” a fost instalată în casele lui Neculai Damianovici” , plătindu-se o chirie de 500 lei pe an. Până în anul 1865 aceasta avea un preşedinte şi 2 asesori, un condicar, un registrator şi câţiva scriitori (copişti), iar prin legea din 9.07.1865 se stabilea pe lângă fiecare tribunal judeţean câte o grefă, deservită de un grefier şi 1-2 ajutoare, agenţi judecătoreşti -portărei, care asigurau chemarea în judecată şi soluţionau notificările şi comunicările de acte între părţi. Judecătoriile ţinutale judecau definitiv procesele de valoare până la 500 lei, iar în orice pricină penală această se mărginea numai la cercetări în vederea întocmirii dosarelor, care erau înaintate la Tribunalul Criminalicesc din Iaşi. În anul 1832 au fost repartizate judecătoriilor ţinutale spre judecată şi unele dosare neîncheiate la Isprăvnicii sau alte instituţii care au funcţionat înainte de Regulamentul Organic. De aceea fondurile arhivistice ale unor judecătorii ţinutale încep înainte de înfiinţarea lor. Drept circumscripţie, Legea ptr. organizarea judecătorească din 1865 stabilea pentru tribunalele judeţene întinderea teritorială a judeţului, având un personal format din: 1 preşedinte, 2 membri, 1 supleant, 1 procuror şi 1 substitut. În 1868 s-a prevăzut înfiinţarea judecătoriilor de plasă, pentru ca în 1875 acestea să fie desfiinţate. Legea pentru organizarea judecătorească din 1890 (modificată în 1891, 1892, 1896, 1900, 1901, 1902, 1903, 1905 şi 1906 ) reafirmă că tribunalele au ca circumscripţie teritoriul judeţelor în care îşi desfăşoară activitatea, iar personalul se compunea din preşedinte, doi judecători şi un supleant şi funcţionari auxiliari. Prin Legea de organizare judecătorească din aprilie 1925 Tribunalului jud. Botoşani (cu 1 secţiune) i s-au fixat drept circumscripţie zonele de competenţă ale judecătoriilor: urbană Botoşani care prin Legea nr. 44/1935 devine mixtă, rurală Botoşani care se desfiinţează prin aceeaşi lege la 1.04.1935, rurală Bucecea, mixtă Hârlău şi rurale Todireni şi Truşeşti, iar prin Legea pentru organizarea judecătorească din 1938 aceasta se desfiinţează şi se înfiinţează judecătoria Ştefăneşti mixtă şi Hlipiceni rurală, astfel încât, Tribunalul Botoşani cuprinde circumscripţiile celor 5 judecătorii: mixtă Botoşani, rurală Bucecea, mixtă Hârlău, rurală Hlipiceni şi mixtă Ştefăneşti. Tribunalul Botoşani avea o singură secţiune şi următorul personal: un preşedinte, 2 procurori, 1 judecător de instrucţie, 4 judecători de şedinţă şi un supleant. La sfârşitul anului 1947 s-a stabilit introducerea asesorilor populari câte 2 pentru fiecare complet de judecată în cazuri penale iar în anul 1948 se introduce denumirea de Tribunal al jud. Botoşani. Prin Legea nr. 5/1952 se desfiinţau tribunalele judeţene înfiinţându-se instanţele orăşeneşti, raionale şi regionale. În fostul jud. Botoşani au început să funcţioneze tribunalele raionale Botoşani, Săveni şi Truşeşti . Tribunalul Botoşani s-a mutat şi a început să funcţioneze în clădirea actuală a Palatului Justiţiei abia începând cu anul 1908. Clădirea actuală a început să fie construită în anul 1906, odată cu Palatul Administrativ şi halele din Botoşani.
Informații despre conținut și structură
Cuprinsul pe scurt
- exproprieri de moşii, acceptări şi renunţări la succesiune, ieşiri din indiviziune, solicitări privind recunoaşterea personalităţii juridice a unor societăţi, salarizarea persona-lului tribunalului şi judecătoriilor, rectificări/reconstituiri ale unor acte de stare civilă, aplicarea unor sentinţe civile, vânzări-cumpărări, anulări ale unor acte de videre-cumpărare, testamente, donaţii,
Sistem de ordonare
Fondul este ordonat şi inventariat după criteriul cronologic, iar u.a. sunt numerotate începând cu nr. 1 în cadrul fiecărui an.
Condiții de acces și utilizare
Condiții de acces
În condiţiile Legii Arhivelor Naţionale 16/1996 republicată şi a Procedurii privind asigurarea accesului la informare şi cercetarea documentelor aflate în păstrarea Arhivelor Naţionale
Condiții de copiere
fotografiere fără blitz, copii xerox
Limba
română
Instrument evidență/informare
Inventar nr. 13 (1844-1948), Inventar nr. 217 (1926-1952), Inventar nr. 419 (1860-1925), Inventar 420 (1850-1953), Inventar nr. 672 (1840-1951), Inventar nr. 714 (1881-1953), Inventar 765 (1944-1945)
Informații despre caracterizarea fizică a UD
Număr u.a.
3026
Metri liniari
137.00
Informații despre responsabilitate
Identificatorul instituției și persoanei responsabile pentru descriere
Serviciul Judeţean Botoşani al Arhivelor Naţionale - inspector superior Rodica Crăcană
Informații despre utilizare
Accesibil pentru
Lucrător ANR
Folosire fizică
Fără restricții
Cine autorizează
Nu este cazul
Categorie protecție
Niciuna (0 years)
Durată protecție (ani)
0