Unitate de descriere
Trimite o sesizare referitoare la această cotă
Ministerul Agriculturii
Date extreme: 1676-1985 / Cota UD: BU-F-00396 / Nivel: niv.Fond
Informații de identificare
Cotă
BU-F-00396
Titlu
Ministerul Agriculturii
Datele extreme de creare
1676-1985
Nivelul descrierii
niv.Fond
Informații despre context
Nume creator/proveniența
Ministerul Agriculturii, Comerţului şi Lucrărilor Publice 1862-1883 Ministerul Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor 1883-1909 Ministerul Agriculturii şi Domeniilor1909-1921, 1922-1948 Ministerul Agriculturii 1921-1922, 1948-1953, 1956-1957, 1961-1962 Ministerul Agriculturii şi Silviculturii 1953-1956, 1957-1961 Consiliul Superior al Agriculturii 1962-1969 Ministerul Agriculturii, Industriei Alimentare, Silviculturii şi Apelor 1971-1972 Ministerul Agriculturii, Industriei Alimentare şi Apelor 1972-1979 Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare 1979 Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
UD - Creator (Legătură)
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (RO-Bucureşti*
Datele extreme ale existenţei creatorului
1862-
Istoria instituţională/Nota biografică
În anul 1862 domnitorul Alexandru I. Cuza a aprobat înfiinţarea, în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, a unei secţiuni pentru agricultură şi comerţ care avea atribuţii legate de situaţia recoltelor, instrucţia agricolă şi industrială, comerţ, redactarea şi tipărirea Monitorului Oficial. Începând din 11 august 1862 Ministerul Lucrărilor Publice a primit titulatura de Ministerul Agriculturii, Comerţului şi Lucrărilor Publice. Prin Legea din 30 martie 1883 a fost înfiinţat Ministerul Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor cuprinzând instituţii care aparţinuseră până atunci altor ministere, precum: Administraţia domeniilor Statului care ţinuse de Ministerul de Finanţe, Divizia de agricultură şi comerţ din Ministerul Lucrărilor Publice şi Oficiul central de statistică din Ministerul de Finanţe. După anul 1900, în condiţiile dezvoltării agriculturii româneşti s-a pus problema înfiinţării unui minister propriu care să coordoneze şi să controleze activitatea în domeniu. La 30 martie 1908 a fost înfiinţat Ministerul Industriei şi Comerţului, preluând atribuţiile legate de industrie şi comerţ. Vechiul minister a primit denumirea de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor şi a fost organizat conform legii din 28 martie 1909, cuprinzând următoarele structuri: Direcţia agriculturii, Direcţia proprietăţii şi exploatării moşiilor, Direcţia pescăriilor şi amelioraţiunii funciare, Direcţia pădurilor, Serviciul contabilităţii şi personalului, Serviciul statisticii generale, Serviciul zootehniei şi Serviciul contenciosului. Pe lângă administraţia centrală a ministerului, legea din 1909 a prevăzut funcţionarea unor structuri independente precum Comisia consultativă de agricultură, Consiliul superior al agriculturii şi Comisia permanentă a învăţământului. Pe plan local au funcţionat, pe lângă Direcţia Agriculturii, şcolile de agricultură, pepinierele viticole şi horticole, fermele model, staţiunile agricole, apicole şi sericicole. Ca servicii exterioare ale Direcţiei pădurilor, legea menţiona regiunile silvice, circumscripţiile silvice şi ocoalele silvice. Serviciile exterioare ale Serviciului Zootehnic erau hergheliile, depozitele de armăsari şi şcolile de lăptărie. În decursul activităţii sale, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor a făcut obiectul mai multor legi prin care s-au adus schimbări importante în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea acestuia. Instaurarea regimului comunist în România a impus reorganizarea Ministerului. Decretul nr. 13 din 28 aprilie 1948 pentru organizarea Ministerului Agriculturii a stabilit scopul instituţiei, respectiv organizarea, îndrumarea şi controlul activităţii agricole. În data de 9 februarie 1949, a fost publicat Decretul nr. 50 pentru organizarea Ministerului Agriculturii, potrivit căruia instituţia avea sarcina realizării politicii guvernului în domeniul agriculturii prin organizarea, îndrumarea şi controlul activităţii tuturor ramurilor agricole. În perioada 1950-1970 instituţia a fost supusă mai multor reorganizări, toate culminând cu Decretul lege nr. 14 din 1971 pentru înfiinţarea, funcţionarea şi organizarea Ministerului Agriculturii, Industriei Alimentare, Silviculturii şi Apelor. Prin Decretele nr. 18 şi 19 din 24 ianuarie 1972 acest minister s-a scindat în Ministerul Economiei Forestiere şi Materialelor de Construcţii şi Ministerul Agriculturii, Industriei Alimentare şi Apelor. Sub această formă de organizare, Ministerul Agriculturii, Industriei Alimentare şi Apelor a funcţionat până în data de 2 august 1979, când a fost promulgat Decretul nr. 298 pentru organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare. Structura organizatorică a ministerului a suferit mici modificări prin apariţia direcţiilor specializate pe domenii agricole. După anul 1990 au fost adoptate mai multe acte normative referitoare la organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii. În prezent, instituţia funcţionează sub denumirea de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, fiind organul de specialitate al administraţiei publice centrale care are rolul de a elabora, implementa şi monitoriza politicile şi strategiile în domeniile agriculturii şi dezvoltării spaţiului rural, de a asigura modernizarea şi dezvoltarea activităţilor sectoriale şi de a garanta transparenţa şi eficienţa în utilizarea fondurilor alocate.
Sursa directă a preluării
Ministerul Agriculturii; Consiliul Superior al Agriculturii; Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare
Informații despre conținut și structură
Cuprinsul pe scurt
Fondul Ministerul Agriculturii constituie o importantă sursă pentru cercetarea istorică deoarece documentele referitoare la reformelr agrare din anii 1864, 1921şi 1945 reflectă situaţia economică şi transformările sociale şi politice petrecute în cele două secole de existenţă a acestui minister. De asemenea, documentele prezintă o importantă valoare practică fiind folosite pentru eliberarea de copii şi extrase ca urmare a solicitărilor din partea persoanelor fizice şi juridice în vederea reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor, recunoscut după 1990 de legile în vigoare. Materialul arhivistic este constituit din următoarele genuri de documente: - decrete şi legi, monitoare oficiale, circulare, instrucţiuni, regulamente privind modul de organizare al Ministerului Agriculturii, stabilirea atribuţiilor şi înfiinţarea de direcţii şi servicii în cadrul instituţiei; - bugete de venituri şi cheltuieli, state de plată, dări de seamă, bilanţuri contabile, decizii privind numirea în funcţii, detaşarea, transferul, demiterea personalului, stabilirea indemnizaţiilor fixe, fixarea debitului ratelor şi încasarea sumelor pentru loturile vândute şi arendate de stat, veniturile şcolilor de agricultură şi veterinare, tabele cu funcţionarii încadraţi în diverse direcţii din cadrul ministerului; - contracte de arendare, acte de vânzare şi danie, catagrafii, procese-verbale de predare – primire a moşiilor, tabele inventar de ecarete constituite de arendaşi pe moşiile statului, referate, petiţii privind vânzarea sau arendarea de bunuri devenite proprietatea statului prin secularizarea averilor mănăstireşti din anul 1863, procese intentate de mănăstiri locuitorilor sau autorităţilor pentru nerespectarea hotarelor proprietăţilor, tăierea şi vânzarea de păduri, inventarierea proprietăţilor unor schituri; - hotărnicii, registre indicative, tabele, planuri, acte de măsurătoare, procese-verbale, contracte de vânzare – cumpărare, inventare întocmite în baza Legii de Reformă Agrară din anul 1864 referitoare la parcelarea şi delimitarea moşiilor, împroprietărirea locuitorilor, măsurarea izlazurilor comunale; - taloanele titlurilor de proprietate emise în baza legii privind înstrăinarea bunurilor statului din 7 aprilie 1889 şi o parte din titlurilor de proprietate emise în baza Legii de Reformă Agrară din anul 1921 care cuprind numele persoanei împroprietărite, localizarea proprietăţii, denumirea moşiei pe care a primit lotul, numele fostului proprietar. - decizii, procese-verbale de expropriere, hotărâri, tabele, fişe de măsurătoare, cereri de împroprietărire, acte de vânzare – cumpărare, schiţe – plan, rapoarte, referate, note, copii ale unor sentinţe judecătoreşti, memorii, adrese întocmite în baza Legii de Reformă Agrară din anul 1921 referitoare la exproprierea, măsurarea şi parcelarea moşiilor proprietate particulară sau aflate în proprietatea diferitelor autorităţi; - fişe de definitivare, avize, procese-verbale, formulare de evaluarea şi inventarierea patrimoniului proprietăţilor efectuate în baza Legii de Reformă Agrară din anul 1945 şi Decretului nr. 83/1949, lucrările cadastrale de măsurătoare şi defalcare a moşiilor; - tabele, procese-verbale, referate, decizii, cereri, adeverinţe, schiţe-plan, memorii, adrese, acte de vânzare-cumpărare, acte de schimb, certificate, adeverinţe, memorii tehnice întocmite după anul 1949 referitoare la suprafeţele de teren atribuite gospodăriilor agricole colective, donaţii de terenuri către stat sau în familie, schimburi şi comasări de terenuri, scoaterea unor suprafeţe de teren din circuitul agricol, solicitări ale unor instituţii pentru atribuirea de terenuri necesare gospodăriilor anexă, contestaţii ale unor locuitori asupra terenurilor primite în locul celor comasate.
Sistem de ordonare
structural - cronologic
UD - Diviz. schemă de clasare creator (Legătură)
BU-F-00396 Ministerul Agriculturii (Clasă)
Condiții de acces și utilizare
Condiții de acces
restricţionat parţial conform art. 30 alin. 2 lit.b, d din Legea nr. 16/1996 republicată în anul 2014
Grafia
paleografia româno-chirilică, română, franceză, engleză
Instrument evidență/informare
432, 433, 434, 437, 438, 439, 441, 442, 443, 444, 445, 446, 447, 448, 449, 450, 451, 452, 453, 454, 455, 456, 457, 458, 459, 460, 461, 465, 466, 467, 468, 469, 470, 471, 472, 473, 474, 475, 476, 477, 478, 479, 480, 482, 487, 488, 489, 629, 630, 631, 632, 633, 635, 636, 637, 638, 719, 789, 790, 791, 792, 793, 794, 795, 796, 797, 798, 799, 800, 801, 802, 803, 918, 1100, 1101, 1102, 1103, 1162, 1163, 1164, 1280, 1281, 1282, 1284, 1462, 1463, 1464, 1465, 1486, 1577, 1578, 1885, 2110, 2333, 2334, 2354, 2469, 2558, 2559, 2605, 2606, 3361, 3364, 3541, 3542, 3558
Informații despre caracterizarea fizică a UD
Metri liniari
3936.50
Tip/suport material arhivistic
dosare, registre
Informații despre responsabilitate
Identificatorul instituției și persoanei responsabile pentru descriere
Serviciul Arhive Naţionale Istorice Centrale, Mocanu Mirela
Reguli și convenții utilizate
ISAD (G)
Status descriere
finalizat
Datele creării, revizurii sau ștergerii
19.06.2014
Informații despre utilizare
Accesibil pentru
Public
Folosire fizică
Limitat
Cine autorizează
Nu este cazul
Categorie protecție
Niciuna (0 years)
Durată protecție (ani)
0
Media / Fișiere
Fișiere
Instrument evidență și informare