Unitate de descriere
Trimite o sesizare referitoare la această cotă
Colecţia Registre Stare Civilă Parohială a Judeţului Covurlui
Date extreme: 1832-1865 / Cota UD: GL-F-00009 / Nivel: niv.Fond
Informații de identificare
Cotă
GL-F-00009
Titlu
Colecţia Registre Stare Civilă Parohială a Judeţului Covurlui
Datele extreme de creare
1832-1865
Nivelul descrierii
niv.Fond
Informații despre context
Nume creator/proveniența
Creatorii colecţiei constituie parohiile bisericilor care intrau în componenţa fostului judeţ Covurlui, dar care actual se regăsesc pe raza judeţului Galaţi
Istoria instituţională/Nota biografică
Prin aplicarea Regulamentului Organic în Ţara Rămânească şi Moldova, se impune şi înregistrarea obligatorie a faptelor: naştere, căsătorie şi deces. Parohiile au creat condici speciale, denumite şi mitrice, iar Departamentul Treburilor din Lăuntru alcătuia formularul actelor de stare civilă; mitropoliile şi episcopiile le tipăreau şi le şnuruiau, difuzându-le apoi la biserici, iar la sfârşitul fiecărui an preoţii le înaintau tribunalului spre verificare. În perioada 1832-1845 se utilizau condici separate pentru înregistrarea naşterilor, căsătoriilor şi deceselor; după 1845 s-au introdus registre unice, împărţite în trei compartimente. În anul 1844 se înfiinţează Departamentul Averilor Bisericeşti care preia obligaţia coordonării muncii de completare a condicilor de stare civilă. La data de 10 august 1863, Alexandru Ioan Cuza decretează unificarea serviciilor pentru întocmirea actelor de stare civilă din cele două Principate şi trecerea lor la Oficiul statistic din cadrul Ministerul Internelor. În urma aplicării legii privind organizarea comunelor urbane şi rurale din martie 1864, întocmirea actelor de stare civilă trece în obligaţia autorităţilor de stat, respectiv a primăriilor. Prin adoptarea Codului Civil din 4 decembrie 1864, aplicat începând cu 1 decembrie 1865, s-a stabilit definitiv ca actele de stare civilă să iasă de sub tutela bisericii iar completarea lor a devenit o obligaţie de stat, îndeplinită de primarii oraşelor şi comunelor. Primarul desemna un funcţionar sau un preot care să completeze registrele de stare civilă privind naşterile, căsătoriile şi decesele. Fiecare registru era certificat şi sigilat cu ceară roşie, iar fiecare formular era validat prin pecetea primăriei. În oraşe s-au introdus registre separate pentru născuţi, căsătoriţi şi morţi iar în comune unul singur împărţit în trei. După completare, registrele erau trimise în două exemplare la tribunalul judeţean care le verifica şi reţinea în arhivă un exemplar iar celălalt îl restituia. Regulamentele din anii 1866, 1869, 1871, 1875, 1887, 1911, 1915, 1916 cât şi legea din anul 1928 cu reglementările din anii 1930, 1931, 1935 şi 1936, stabileau obligaţiile personalului, amănunte referitoare la întocmirea, legalizarea, rectificarea şi reconstituirea actelor (orice modificare în starea civilă a unei persoane, intervenită în baza unui act de stare civilă admis de lege sau a unei hotărâri judecătoreşti este menţionat pe scurt pe manşeta actului de naştere al persoanei). Registrele de stare civilă au fost preluate începând cu anul 1954, periodic la termenul stabilit de legislaţia în domeniu (la 100 de ani de la crearea lor), de la primării comunale şi orăşeneşti (exemplarul I) şi de la unitatea administrativă a judeţului pe linie de stare civilă (exemplarul II de la fostul serviciu de stare civilă în cadrul Consiliului Judeţean, actual serviciu de evidenţa persoanelor).
Informații despre conținut și structură
Cuprinsul pe scurt
Mitricele pot fi o sursă importantă de cercetare pentru aflarea ocupaţiilor şi pregătirii locuitorilor oraşului şi judeţului, pentru varietatea lexicală (nume de persoane şi locuri, denumire de ocupaţii astăzi dispărute, precum şi o serie de cuvinte ieşite din uz), pentru consemnarea evenimentelor importante din existenţa unor personalităţi, şi în mod evident sursa primară de documentare pentru genealogie.
Sistem de ordonare
structural-cronologic
Condiții de acces și utilizare
Condiții de acces
Conform prevederilor art. 30 din Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996 (republicată), "Procedurii privind asigurarea accesului la informare şi cercetarea documentelor aflate în păstrarea Arhivelor Naţionale" şi altor acte normative în vigoare.
Condiții de copiere
xerox; aparat foto personal (fără folosirea blitzului)
Grafia
paleografie chirilică
Instrument evidență/informare
Inventar nr. 1027 (1832-1865)
Informații despre caracterizarea fizică a UD
Număr u.a.
172
Metri liniari
4.00
Tip/suport material arhivistic
registru
Informații despre responsabilitate
Identificatorul instituției și persoanei responsabile pentru descriere
SJAN Galaţi / Mariana Carp
Status descriere
Proiect
Informații despre utilizare
Accesibil pentru
Lucrător ANR
Folosire fizică
Fără restricții
Cine autorizează
Nu este cazul
Categorie protecție
registre de stare civila (100 ani)
Durată protecție (ani)
100