Unitate de descriere
Trimite o sesizare referitoare la această cotă
COLECŢIA DE STARE CIVILĂ (EX. I)
Date extreme: 1832-1921 / Cota UD: VL-F-00021 / Nivel: niv.Fond
Informații de identificare
Cotă
VL-F-00021
Titlu
COLECŢIA DE STARE CIVILĂ (EX. I)
Datele extreme de creare
1832-1921
Nivelul descrierii
niv.Fond
Informații despre context
Nume creator/proveniența
Bisericile parohiale şi filiale şi primăriile din judeţele Vâlcea şi Argeş (cele arondate la judeţul Vâlcea după anul 1950)
Istoria instituţională/Nota biografică
Mitricele sunt registre de stare civilă întocmite în perioada 1832 – 1865, în baza prevedeerilor Regulamentului Organic, sarcină ce a fost încredinţată preoţilor de la bisericile parohiale. Aceştia alcătuiau actele în două exemplare, unul era păstrat la unitatea emitentă, iar al doilea, era înaintat, prin protopopi, la Episcopia Râmnicului – Noul Severin. Prin Codul civil şi cel de procedură civilă (1865 – 1866), s-a reglementat ca responsabilitatea alcătuirii actelor de stare civilă să treacă asupra autorităţilor laice – în speţă, a primăriilor comunale urbane şi rurale, iar prin acte normative ulterioare, s-au precizat modul de întocmire a actelor de stare civilă şi personalul alocat în acest scop.
Sursa directă a preluării
Parohii, primării comunale
Informații despre conținut și structură
Cuprinsul pe scurt
Colecţia mitrice şi de stare civilă cuprinde documente provenite de la parohii (1832 – 1865), respectiv de la primăriile din judeţele Vâlcea şi Argeş (1866 – 1908). În ceea ce priveşte posibilităţile pe care aceste documente le pot furniza cercetătorilor, ele sunt multiple: cu ajutorul lor se pot reconstitui împărţirile administrative ale judeţului la diferite intervale de timp; se pot culege informaţii bogate referitoare la parohii şi la slujitorii lor; demografia îşi află în acest registre un izvor de bază, vârstele (relativ mici) ale decedaţilor şi numărul acestora reprezentând dovezi peremptorii ale unui nivel de viaţă scăzut; menţiunile privitoare la profesiile şi ocupaţiile părinţilor, oferă importante ştiri despre economia judeţului, în special despre meşteşugari, comerţ şi agricultură. Istoria medicinei poate beneficia de ajutorul acestui gen de documente, putând să folosească în mod frecvent menţiunile privind cauzele deceselor, denumirile populare ale bolilor (cataroi, boala neagră = dalac, „boala cea mare” = ciuma, lingoare, gălbinare etc.). De asemenea, toponimia poate descoperi, în această colecţie, o bogată sursă de documentare. Documentele de stare civilă stau la baza cercetării genealogice, a filiaţiunii între persoane şi a litigiilor de moştenire - de fapt, actele de stare civilă, prin diversitatea datelor oferite, au în prezent o mare valoare ştiinţifică şi practică.
Sistem de ordonare
structural-cronologic
Condiții de acces și utilizare
Limba
română
Grafia
româno – chirilică
Instrument evidență/informare
1657, 1681, 1702, 1703, 1704, 1705, 1706, 2058, 2068, 2274
Informații despre caracterizarea fizică a UD
Număr u.a.
39236
Metri liniari
480.40
Tip/suport material arhivistic
dosar/document
Informații despre responsabilitate
Identificatorul instituției și persoanei responsabile pentru descriere
Glăvan Doina
Informații despre utilizare
Accesibil pentru
Public
Folosire fizică
Limitat
Cine autorizează
Arhivist
Categorie protecție
registre de stare civila (100 ani)
Durată protecție (ani)
100